La 4 martie curent conducătorul Î.S. „Mina de piatră din Mileştii Mici” a dat curs solicitării sindicatului de la întreprindere, respectiv s-a sa întîlnit cu membrii Comitetului sindical şi a discutat pe marginea revendicărilor înaintate. Revendicările sindicatului au fost examinate în termenii prevăzuți de legislația muncii.
În cadrul întrunirii comisiei pentru dialog social „angajator – salariaţi”. partenerii sociali, după mai multe ore de consultări și negocieri, au convenit asupra modalităţii şi termenilor de soluţionare a fiecărei revendicări în parte. Toate angajamentele părţilor au fost fixate într-un proces-verbal.
La negocieri au participat şi reprezentanţii Federaţiei „SINDICONS”.
Este important de menţionat, că, prin acceptarea negocierilor cu sindicaliştii şi ajungerea la un compromis cu aceştia, conducătorul unităţii a evitat declanşarea unui conflict colectiv de muncă.
Amintim că, din cauza nerespectării legislaţiei muncii, la 25 februarie curent salariaţii de la Î.S. „Mina de piatră din Mileştii Mici” au înaintat angajatorului o serie de revendicări dintre care achitarea restanţelor la salariu şi cotizaţiile sindicale, a datoriilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, precum şi să lichideze neajunsurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.