Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Partenerii sociali s-au întrunit în prima ședință a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective din anul curent

05.06.2015

IMG_2532

După mai multe încercări eșuate, membrii Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC) s-au întrunit joi, 4 iunie, în prima ședință din acest an, în cadrul căreia au fost abordate un șir de chestiuni importante. Ședința a fost prezidată de premierul Chiril Gaburici.

Partenerii sociali au discutat pe marginea Planului de acţiuni privind minimizarea practicii de achitare a salariilor „în plic” şi muncii „la negru” în anul 2014, făcând o evaluare a acțiunilor întreprinse până în prezent în acest sens.

Potrivit informațiilor prezentate, pentru sporirea cotei înregistrate a salariului (unul din cele 7 obiective ale Planului de acțiuni), anual se majorează cuantumul minim garantat a salariului în sectorul real pe măsura creşterii însumate a indicelui preţului de consum şi a productivităţii muncii.

Astfel, în anul 2014 cuantumul minim garantat a fost stabilit în mărime de 1650 lei pe lună, fiind cu 17,8% mai mare decât cel stabilit în anul 2013. Şi în anul 2015 a fost modificat cuantumul minim garantat şi începând cu 1 mai constituie 1900 lei, în creştere cu 15,1% faţă de anul 2014.

În vederea reducerii poverii fiscale anual are loc majorarea tranşelor de venit neimpozabile a persoanelor fizice, precum şi a scutirilor anuale personale, prin ajustarea acestora la rata prognozată a inflaţiei, ceea ce încurajează solicitarea de către salariaţi a achitării salariilor în mod legal.

În scopul depistării evaziunilor şi contracarării fenomenului „muncii la negru”, pe parcursul anului 2014 au fost efectuate 6686 controale la 5902 agenţi economici cu un număr de 209,2 mii salariaţi, din care 98,6 mii femei şi 142 minori. La 93 agenţi economici şi 31 angajatori-persoane fizice au fost depistate 256 persoane ce activau fără forme legale de angajare, inclusiv 101 femei şi 13 minori.

Totodată, pe parcursul anului trecut, la 252 agenţi economici au fost depistate cazuri de plată a salariului mai mic decât salariul garantat de stat.

Participanții la ședință au convenit că vor reveni asupra acestui subiect într-o ședința extraordinară, care va fi convocată în cel mai apropiat timp.

În cadrul aceleași ședințe, reprezentanții Guvernului, Sindicatelor și Patronatelor au examinat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

Sindicaliștii insista în continuare ca Guvernul Republicii Moldova să întreprindă măsurile necesare în vederea iniţierii procedurii de amendare a Legii nr. 131/2012 pentru a exclude Inspectoratul de Stat al Muncii de sub incidenţa acesteia.

Încă la etapa elaborării proiectului de Lege, CNSM a prezentat observațiile sale, precum că prevederile acestuia vin în o contradicţie sau încalcă prevederile Convenţiei OIM nr. 81 privind inspecţia muncii (ratificată de Republica Moldova în 1995). Potrivit documentului, inspectorilor de muncă li se garantează o activitate independentă în exercitarea controlului de stat asupra respectării cerinţelor legislaţiei muncii, şi anume: să pătrundă liber la orice oră din zi sau din noapte, fără înştiinţare prealabilă a angajatorului, în toate localurile, întreprinderile supuse inspecţiei, să procedeze la orice cercetări, controale sau anchete considerate necesare pentru a se asigura că dispoziţiile legale sânt respectate.

În baza acestui temei, în iunie 2013, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a înaintat Organizaţiei Internaţionale a Muncii o Reclamaţie împotriva Guvernului Republicii Moldova. Drept urmare, autorităţile au dat de înţeles că sunt disponibile să revină, în vederea aducerii legislaţiei naţionale la normalitate, însă acest lucru așa și nu s-a întâmplat.

După lungi dezbateri în cadrul ședinței CNCNC,s-a ajuns la ideea că totuși trebuie de revenit asupra Legii, Ministerul Muncii urmând să convoace săptămâna viitoare o întâlnire cu specialiștii din partea tuturor părților implicate, pentru a veni cu propuneri concrete de soluționare a aspectelor abordate de sindicate.