Poziția sindicatelor privitor la propunerea reglementării în legislația națională a leasingului de personal, promovată insistent de mediul de afaceri din Republica Moldova prin intermediul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru

Implementarea în Republica Moldova a instituției agentului de muncă temporară (leasingului de personal) care înseamnă stabilirea dreptului patronului (întreprinderii utilizatoare) să beneficieze de munca unui salariat printr-un intermediar (agent de muncă temporară) fără să-și asume responsabilități (achitarea salariului, pregătire profesională, termene de preavizare, achitarea compensațiilor în caz de încetare a raporturilor de muncă, a concediilor de odihnă, medicale, de studii, etc.), presupune, după noi, reglementarea celei mai moderne forme de sclavie.

Cu alte cuvinte, această formă de angajare sau, mai bine zis, de liberalizare (flexibilizare) excesivă a relațiilor de muncă are drept scop reducerea costurilor angajatorilor din contul lucrătorilor și anume, prin limitarea drepturilor și garanțiilor legale ale acestuia.

Or, stabilirea în Republica Moldova a instituției leasingului de personal impune o serie de riscuri și dezavantaje pentru lucrători, și anume:

1) instabilitatea locului de muncă, din cauza căreia salariatul are de suportat mai multe consecințe negative (ex: neacordarea creditelor bancare; neavansarea în cariera profesională; acumularea stresului etc.);

2) limitarea dreptului la angajare pe perioadă nedeterminată, la întreprinderea utilizatoare, cel puțin pe perioada misiunii, adică, pe durata cât ai semnat un contract cu intermediarul (agentul de muncă temporară);

3) aplicarea în mod frecvent (abuziv) a perioadei de probă, pentru salariatul temporar, adică, practic pentru fiecare misiune;

4) utilizarea acestei forme de „angajare” nu doar pentru exercitarea unor sarcini cu caracter temporar, dar și pentru activitățile cu caracter permanent;

5) încetarea contractelor individuale de muncă încheiate pe perioadă nedeterminată cu salariații deja angajați și transferarea acestora în categoria salariaților temporari (situația similară celei cu zilierii);

6) diminuarea fondului de salarizare și inclusiv a încasărilor la bugetul public național, prin diminuarea plăților salariale;

7) diminuarea esențială a protecției salariaților din partea statului, întrucât lipsește un mecanism clar și eficient de control de stat, în cazul nerespectării de întreprinderea utilizatoare, cât și de agentul de muncă temporară a cadrului legal în domeniul muncii;

8) diminuarea responsabilităților angajatorului pentru despăgubirea salariaților în cazul lichidării unității (falimentului) sau reducerii numărului sau a statelor de personal;

9) lipsa mecanismului de intervenție, combatere și de constatare din partea agentului de muncă temporară, sau a altor reprezentați ai salariatului temporar în cazul încălcărilor de către întreprinderea utilizatoare a reglementărilor legale privind timpul de muncă, timpul de odihnă etc.;

10) lipsa mecanismului de constatare și de intervenție corespunzătoare din partea agentului de muncă temporară, sau a altor reprezentați ai salariatului temporar pentru încălcările întreprinderii utilizatoare a cerințelor de securitate și sănătate în muncă în raport cu salariatul temporar;

11) lipsa mecanismului de reparare a unui eventual prejudiciu material cauzat salariatului temporar de către întreprinderea utilizatoare.

Totodată, nu pot fi neobservate și alte dezavantaje ale salariaților, cum ar fi:

1) limitarea practic la zero a dreptului la asociere și mai cu seamă, a dreptului la negocieri colective, întrucât salariaților angajați prin agent de muncă temporară le este imposibil să-și cunoască colegii din cadrul unității;

2) limitarea drastică a dreptului salariaților de a fi reprezentați în fața angajatorului sau a reprezentanților acestuia, pentru apărarea drepturilor și intereselor profesionale, economice, de muncă și sociale colective și individuale;

3) diminuarea semnificativă a activității de parteneriat social și chiar a mecanismului de realizare a acestuia, mai cu seamă, la nivel de unitate și altele.

Luând în considerare cele enumerate mai sus, este lesne de înțeles, că această formă de angajare, adică, prin agent de muncă temporară, aduce beneficii și avantaje doar pentru patron și intermediar, ultimul beneficiind de un comision din contul salariatului temporar, iar celălalt scăpând de cheltuielile legate de:

- întreținerea personalului;

- formarea profesională;

- concediile de odihnă, medicale sau de studii;

- lichidare sau reducerea numărului sau a statelor de personal;

- contractul colectiv de muncă;

- litigiile individuale de muncă etc.

Prin urmare, implementarea instituției de agent de muncă temporară, după noi, este totalmente dezavantajoasă pentru salariați și va avea ca efect iminent diminuarea semnificativă a drepturilor și garanțiilor acestora, în comparație cu prevederile actuale ale legislației muncii în vigoare, fapt pentru care CNSM prin avizul său s-a expus împotriva promovării și adoptării proiectului de Lege elaborat sub patronajul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, care are drept scop reglementarea în legislația națională a leasingului de personal (instituției agentului de muncă temporară).