În perioada 29-30 octombrie 2017, Asociaţia CONECT, CNS Cartel ALFA și CNSLR – FRĂŢIA, au organizat în or. Bucureşti, România, conferința „Dialogul Social Starea de Fapt şi Perspective”, în cadrul căreia au avut loc dezbateri despre starea actuală a dialogului social din România. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a fost reprezentată la această conferință de Eugeniu Covrig, consultat superior al Departamentului juridic din cadrul CNSM.
Acest eveniment a cuprins două sesiuni, în I-a au fost prezentate concluziile experților care au efectuat cercetări sociologice şi juridice în scopul analizei impactului legislației dialogului social, adoptate în 2011. În a II-a sesiune, au fost relatate concluziile cercetării sociologice „Munca atipică în România. O perspectivă de ansamblu”.
Concluziile experților au atins cele mai importante aspecte ale legislației dialogului social şi anume carențele şi dificultățile care se referă la: constituirea organizației sindicale şi dreptul de asociere; informarea şi consultarea salariaților; reprezentativitatea sindicală şi patronală; negocierea colectivă şi efectele contractului colectiv de muncă; limitarea dreptului la grevă; protecția salariaților în caz de insolvență; perspectiva lucrătorilor pe cont propriu etc.
Potrivit lui Eugeniu Covrig, participarea la conferința respectivă a dat posibilitatea de a fi familiarizați din primele surse despre situația dialogului social din România, cum sânt respectate standardele internaționale ratificate, precum şi prevederile directivelor europene care sânt obligatorii pentru o țară membră a Uniunii Europene. De asemenea, reprezentanții sindicatelor şi ai patronatelor, de nivel național, au discutat despre proiectele de Legi privitoare la dialogul social, care la moment sânt în proces de examinare şi avizare.
“O importanță deosebită reprezintă şi informația în materie juridică relatată de sindicatele din România despre cum sânt interpretate la nivelul Curții Constituționale a României, acele prevederi ale Codului muncii al României (art. 60 – Decizia nr. 814/2015 a Curții Constituționale) şi Legii dialogului social nr. 62/2011 (art. 3 – Decizia nr. 574/2011 a Curții Constituționale), care limitează garanțiile persoanelor alese în organele sindicale şi mai ales dreptul la asociere”, a specificat Eugeniu Covrig.
“Reieșind din faptul că munca atipică capătă şi la noi arii tot mai largi, consider că practicile nefavorabile privind munca zilierilor, a lucrătorilor pe cont propriu (actori, traducători, regizori, programatori etc.), precum şi a celor angajați prin agenți de muncă temporară, necesită a fi bine însușite pentru evitarea problemelor cu care se confruntă colegii din România, în contextul asigurării respectării drepturilor şi intereselor de muncă a categoriilor respective de muncitori”, a adăugat Eugeniu Covrig.
Constatările şi rezultatele cercetărilor efectuate de experții din România, ce se referă la impactul legislației dialogului social adoptate în 2011, vor servi drept un reper important pentru activiștii şi juriștii sindicaliști din Republica Moldova, în procesele de amendare a legislației muncii, inclusiv cu scopul transpunerii prevederilor dreptului comunitar în cadrul legal național.
Mai multe detalii aici.