În perioada 6-7 decembrie, circa patruzeci de persoane, membri ai consiliului interramural și ai activului sindical din raionul Ungheni, participă la un seminar de instruire, organizat în incinta Institutului Muncii.
Sindicaliștii însușesc o gamă largă de subiecte ce se referă la aspectele juridice ale relațiilor de muncă, își aprofundează cunoștințele în domeniul comunicării și discută despre îndeplinirea Convenției colective raionale.
Ion Preguza, şef al Departamentului Juridic din cadrul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a informat sindicaliștii despre bazele juridice și practice ce se referă la drepturile membrilor de sindicat și a comunicat despre cele mai recente modificări propuse la Codul Muncii.
Vasile Cioaric, coordonator de proiect din cadrul Centrului CONTACT, a instruit sindicaliștii în domeniul comunicării și informării și a subliniat rolul acestor aspecte în procesul de dezvoltare a structurilor sindicale.
Sâmbătă, 7 decembrie, participanții la seminar vor avea o întrevedere de lucru cu Oleg Budza, președintele CNSM, în cadrul căruia vor fi discutate problemele cu care se confruntă sindicaliștii din raionul Ungheni.
Centrul Informațional al Sindicatelor