Mai mulți specialiști de la centrele sindicale național ramurale au fost instruiți în cadrul unui curs în domeniul comunicării publice, parte a unui program internațional. Cursul a fost organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) în parteneriat cu Consiliul Regional Pan-European al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC/PERC), Union to Union (Suedia), în incinta Institutului Muncii, în perioada 12-13 noiembrie curent.
Obiectivul general al cursului a fost de a spori capacitățile centrelor sindicale național ramurale în domeniul comunicării publice și de a eficientiza procesele informaționale ale acestora.
Participanții au aflat de la formatorii cursului informații despre rolul comunicării în activitatea sindicală, modalități de organizare a unor campanii de comunicare, strategii de comunicare online și offline aplicate la nivel internațional în cadrul ITUC/PERC, modalități de promovare a imaginii sindicale la nivel național, utilizarea tehnologiilor informaționale în activitatea sindicală, colaborarea cu mass-media.
Prezent la această activitate, Oleg Budza, președinte al CNSM, a menționat că rolul comunicării în activitatea sindicală este foarte important. “Ne dorim ca acest curs să contribuie la impulsionarea proceselor de comunicare ale mișcării sindicale. Scopul nostru este să informăm operativ membrii de sindicat despre activitățile desfășurate, să comunicăm publicului larg agenda mișcării sindicale, să oferim mass-media informații detaliate despre problemele cu care se confruntă membrii de sindicat din toate ramurile economiei naționale”, a precizat liderul sindical.
Ana Salnikova, coordonator de programe în cadrul ITUC/PERC, invitatul special al cursului, a comunicat despre rezultatele Congresului Confederației Internaționale a Sindicatelor, prioritățile în domeniul comunicării ale ITUC pentru următorii ani, și a vorbit despre mai multe campanii de informare organizate de ITUC în ultima perioadă.
Totodată, Tatiana Marian, șef al Departamentului mass-media și relații internaționale al CNSM, a specificat că participanți au fost familiarizați cu prioritățile activității informaționale a CNSM, incluse în strategia CNSM pentru anii 2017-2022. De asemenea, ea și-a exprimat speranța că în urma cursului dat centrele sindicale național ramurale vor acorda mai multă atenție activităților de comunicare și vor implementa noi instrumente de informare în activitatea lor.
La final, specialiștii au creat o platformă de comunicare online pentru a intensifica colaborarea dintre ei, iar în următoarea perioadă va fi elaborat un Ghid pentru comunicatorii sindicali care va servi drept reper în activitatea informațională.
Departamentul mass-media și relații internaționale