Partenerii sociali și reprezentanții societății civile sunt îngrijorați de situația în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) din Republica Moldova înregistrată în urma implementării reformei controlului de stat al SSM. Pentru a depăși carențele existente, se recomandă de a urgenta elaborarea unui proiect de lege pentru amendarea legislației naționale în vederea eliminării contradicțiilor dintre acestea și normele internaționale; revenirea la sistemul integrat de inspecție a siguranței ocupaționale sub supravegherea și controlul unei autorități centrale, cum este Inspectoratul de Stat al Muncii (IMS); revenirea la practica controalelor inopinate, care să fie suficiente pentru a respecta drepturile salariatului la securitate și sănătate în muncă, dar și drepturile mediului de afaceri vizând relațiile cu autoritățile publice.
Despre aceasta s-a comunicat pe data de 9 septembrie, în cadrul dezbaterii publice “Reforma controlului de stat privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM): O necesitate de revizuire/inversare?” organizată de Fundația “Friedrich-Ebert-Stiftung” (FES Moldova). La această activitate au participat reprezentanți ai ministerelor de resort, Parlamentului, sindicatelor, patronatelor, mediului academic, experți și jurnaliști.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate constatările unei analize a impactului reformei controlului de stat al SSM, realizată de către FES Moldova. Autoarea lucrării, Mariana Iațco, lector universitar la Universitatea de Stat din Moldova și cercetătoare, a venit cu mai multe expuneri privind reforma în cauză.
Ana Mihailov, Coordonatoare Program, FES Moldova, a menționat că la mai bine de doi ani de la lansarea reformei reorganizării controlului de stat al respectării legislației de SSM, prin transferul de la ISM a competențelor de control privind activitatea de inspecție a SSM către alte 10 autorități sectoriale specializate, se constată impactul său negativ asupra securității ocupaționale ale angajaților.
Mariana Iațco, autoarea analizei, a subliniat că procesul de reformă este caracterizat prin absența unui mecanism fiabil de reconversie a acestor competențe, capacitate instituțională și tehnică redusă a noilor autorități împuternicite cu controlul SSM, lipsă de personal/inspectori de muncă instruiți și calificați în domeniu, indisciplina unor angajatori la capitolul organizării și desfășurării activităților de protecție a angajaților, necomunicarea de către aceștia despre accidentele de muncă și chiar tăinuirea lor. Pe acest fundal, rata accidentelor de muncă, inclusiv a celor mortale, este în continuă creștere, situația devenind alarmantă.
Dumitru Stavilă, directorul ISM, a spus că odată cu introducerea noilor modificări legislative, ISM i-a fost limitată funcția de control de stat, inspectorii fiind împuterniciți doar cu controlul asupra respectării actelor legislative și a altor acte normative în domeniul raporturilor de muncă. Acest fapt a dus la înrăutățirea situației în domeniul SSM și la creșterea numărului accidentelor de muncă.
Conform informațiilor prezentate, în anul 2018 numărul victimelor accidentelor de muncă a fost de 503 persoane, în creștere față de anul 2015 când au fost înregistrate 441 de victime. Totodată, rata accidentelor de muncă a crescut de la 0,76 în anul 2015 la 0,88 în anul 2018.
Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a precizat că există trei factori majori care au înrăutățit situația în domeniul SSM: introducerea în anul 2016 a moratoriului de stat pe o perioadă de 6 luni asupra controlului la întreprinderi; transmiterea în anul 2017 de la ISM la alte 10 autorități a competențelor de control privind SSM; modificările operate la Legea nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, conform cărora ISM exercită controlul doar în privința raporturilor de muncă, fiind retrasă atribuția de control de stat în domeniul SSM.
Potrivit președintelui CNSM, organizațiile sindicale în repetate rânduri au insistat atât la nivel național, în procesul de dialog social, cât și la nivel internațional, în cadrul diverselor conferințe, formuri și întruniri, asupra necesității înlăturării carențelor înregistrate de Republica Moldova în domeniul SSM. Sindicatele pledează pentru o structură integrată a Inspectoratului de Stat al Muncii care să asigure procesul de control în domeniul SSM în conformitate cu cerințele și standardele internaționale.
„Această notă analitică relevă o serie de regrese care se constată în urma reformei controlului de stat al SSM. CNSM de numeroase ori s-a adresat cu demersuri către Guvernul Republicii Moldova pentru a desfășura activitatea în domeniul SSM în concordanță cu standardele internaționale și Convențiile OIM ratificate de către țara noastră. Implicarea mai multor agenții în procesul de control a dus la crearea unei stări de confuzii în rândul angajatorilor, iar din această cauză cei care au de suferit sunt salariații care nu beneficiază de suportul necesar, fapt ce le pune în pericol viața și sănătate. Noi pledăm pentru a asigura toate condițiile necesare pentru a preveni producerea unor accidente de muncă”, adaugă Elena Carchilan, șef al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor.
La rândul său, Leonid Cerescu, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, a menționat că deși scopul acestei reforme a fost de a îmbunătăți activitatea oamenilor de afaceri, efectul reformei a fost unul invers deoarece antreprenorii au fost nevoiți să facă față mai multor controale operate de mai multe instituții abilitate în acest sens. Reorganizarea controlului de stat în domeniul sănătății și securității muncii a condus la compromiterea proceselor de cercetare a accidentelor de muncă, cauzând conflict de competențe în domeniul siguranței ocupaționale.
Potrivit datelor statistice actualizate, inclusiv de la Organizația Internațională a Muncii (OIM), modificările operate la legislația din domeniul siguranței ocupaționale au generat o înrăutățire în ceea ce privește prevenirea riscurilor de accidente de muncă și creșterea numărului de accidente de muncă, inclusiv a celor mortale.
Amintim că în perioada 28 mai-08 iunie 2018, la Geneva, a avut loc cea de a 107-a Sesiune a Conferinței Internaționale a Muncii, în cadrul căreia a fost elaborat un Raport al Comitetului pentru aplicarea standardelor privind implementarea convențiilor și recomandărilor. Urmare a evaluării reformei naționale în domeniul SSM, OIM a înaintat Guvernului RM mai multe cerințe privind respectarea Convențiilor OIM la care Republica Moldova este parte.
Analiza expusă arată că în pofida angajamentelor asumate de către Guvern cu privire la remedierea situației în acest domeniu și înlăturarea lacunelor în procesul de tranziție a competențelor ISM către cele 10 autorități, domeniul SSM rămâne în continuare a fi unul vulnerabil.
Astfel, în perioada moratoriului asupra controlului de stat (anul 2016) și a reformei sistemului național de inspecție a muncii (începând cu anul 2017), rata accidentelor mortale produse la locul de muncă per 100 mii de muncitori a crescut cu 2.1 unități procentuale, de la 5.2 în anul 2016 la 7.3 în anul 2017.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM