Până în prezent, Republica Moldova rămâne a fi o țară cu cel mai mic salariu minim pe oră din Europa (aproximativ 0,20 euro), iar circa o treime dintre angajați au un salariu sub valoare minimului de existență, a declarat vineri, 4 octombrie curent, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în cadrul mesei rotunde organizate cu prilejul marcării la 7 octombrie a Zilei Mondiale pentru Munca Decentă.
Potrivit lui, desfăşurarea Zilei Mondiale pentru Munca Decentă oferă tuturor o oportunitate unică de a demonstra încă o dată eficienţa activităţii sindicatelor, capacitatea acestora de a revendica drepturile şi interesele vitale ale salariaţilor, de a spori încrederea angajaţilor şi a motiva aderarea acestora la sindicate.
”În prezent, în lume doar 7% din numărul total al salariaţilor din economia formală şi cea neformală sunt membri de sindicat. Totodată, sute de milioane de alţi angajaţi şi-ar dori să beneficieze de aceeaşi protecţie şi aceleaşi garanţii sociale pe care le oferă apartenenţa la sindicate”, a subliniat Budza.
Vicepreședintele CNSM, Petru Chiriac, a menționat că sindicatele, Guvernul și patronatele au încă multe de făcut pentru ca nivelul de viață în Republica Moldova să fie unul decent.
”Chiar dacă la insistența sindicatelor au loc unele majorări de salarii atât în sectorul real – 1400 lei, din mai anul curent, cât și în sectorul bugetar – 900 lei pentru I categorie de salarizare, din iunie curent, creșterea prețurilor depășește cu mult majorările obținute. Cerința noastră e de a fi egalat salariul minim cu nivelul minimului de existență devine tot mai dificil de realizat”, a menționat Chiriac.
La rândul său, Sergiu Sainciuc, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a remarcat că Guvernul, împreună cu partenerii sociali, urmează să depună eforturi concrete pentru a crea condiții normale de muncă.
”Trebuie să creăm posibilitatea ca cetățeanul să-și poată negocia salariul cu angajatorul, să poată avea forme legale de muncă, să aibă condiții inofensive și securitate în activitatea sa, un regim flexibil de muncă. Totuși, în acest domeniu mai avem mult de a lucra, reieșind din posibilitățile financiare”, a specificat Sainciuc.
În cei şase de ani de când sindicatele organizează Ziua Mondială pentru Munca Decentă, zeci de milioane de salariaţi au participat, pe 7 octombrie, la diferite acţiuni comune şi activităţi în susţinerea libertăţilor sindicale şi a drepturilor, în conformitate cu Programul pentru munca decentă, adoptat de OIM în 1999.
Confederaţia Generală a Sindicatelor (CGS) face apel către organizaţiile membre să-şi consolideze eforturile, să marcheze amplu şi activ Ziua Mondială pentru Munca Decentă, să antreneze un număr cât mai mare de participanţi în desfăşurarea acesteia. CGS este sigură că acţiunile sindicale solidare reprezintă un stimulent puternic pentru dezvoltarea ulterioară şi consolidarea mişcării sindicale, sporirea autorităţii sindicatelor, consolidarea influenţei acestora în societate.
Centrul Informațional al Sindicatelor