Membrii Consiliului General al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice (FSCRE) au analizat astăzi, 12 decembrie, rezultatele activității în anul 2017, acțiunile întreprinse în vederea reprezentării și protejării drepturilor social-economice ale salariaților din ramură. La lucrările ședinței a fost prezent și Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.
Președintele FSCRE, Margareta Strestian, a prezentat un raport amplu despre activitatea în anul curent și s-a referit la condițiile de salarizare în ramură, protecția salariaților care activează în condiții nocive, conlucrarea cu Inspectoratul Muncii al Sindicatelor, activitatea Comisiei de Tineret și Organizației de Femei, activitățile educaționale și de informare, dezvoltarea relațiilor internaționale, organizarea activităților sportive.
Sindicaliștii s-au arătat îngrijorați de faptul că practic în toate organizațiile membre din ramură se atestă un deficit de forță de muncă, în special de muncitori, mai ales în activitățile de producere. Participanții la ședință au menționat că vor cere partenerilor sociali ca procesele de optimizare a cheltuielilor și de reorganizări în cadrul întreprinderilor să nu afecteze drepturile și interesele salariaților.
O problemă majoră semnalată de sindicaliști se referă la remunerarea muncii. Astfel, deși în ramură au fost operate majorări salariale datorită implementării noului cuantum minim garantat al salariului (în valoare de 2380 lei), există întreprinderi unde trecerea la noul cuantum decurge anevoios.
Totodată, cei prezenți, s-au referit și la reforma sistemului de pensii, care, potrivit lor, deși este mai mare față de cea calculată în formula veche, conține mai multe discriminări legate de excluderea dreptului la pensie anticipată pentru persoanele care activează în condiții nefavorabile, recalcularea pensiilor peroanelor care și-au stabilit pensia până la data de 1 ianuarie 2017 și altele. În context, conducerea FSCRE a reiterat poziția de a nu admite modificări și completări la Codul Muncii care ar submina drepturile și garanțiile sociale, economice și de muncă ale salariaților.
Pe parcursul anului 2017, la invitația FSCRE, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor a efectuat 3 vizite de lucru la întreprinderile din ramură, unde au fost depistate anumite abateri ce țin de necorespunderea locurilor de muncă cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă, neacordarea gratuită a echipamentului de protecție s-au efectuarea evaluării factorilor de risc, care ulterior au fost semnalate întreprinderilor respective pentru a fi înlăturare.
Menționăm că în anul 2017, 75 de membri de sindicat din cadrul FSCRE au efectuat investigații medicale gratis la Centrul diagnostic al CNSM, din incinta Institutului Muncii.
În perioada de referință, FSCRE a organizat un șir de activități de susținere a femeilor, promovând respectarea drepturilor lor, îmbunătățirea sănătății, diminuarea fenomenului migrației în rândul femeilor, promovarea intereselor femeilor în cadrul dialogului social. De asemenea, participanții au trecut în revistă principalele activități educaționale organizate în anul 2017 și activitățile în domeniul relațiilor și parteneriatelor internaționale.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM