Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Angajații Inspectoratului Național de Probațiune au decis să relanseze dialogul social la nivel de unitate, reactivându-și asociația sindicală

21.10.2019

73409214_2484413431643430_8769299951063662592_o

Salariații de la Inspectoratul Național de Probațiune au hotărât să reia activitatea asociației sindicale și să redevină membri activi în cadrul Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice.

În cadrul unei întâlniri organizate recent a fost aleasă noua conducere a structurii, președinte al asociației sindicale fiind ales Petru Vîrlan. Tot atunci, peste 80 de salariați au depus cereri pentru a deveni membri de sindicat.

Potrivit lui Petru Vîrlan, președintele ales al Asociației sindicale a angajaților din probațiune și a juriștilor liber-profesioniști, salariații au decis să activizeze structura, pentru a soluționa mai multe probleme cu care aceștia se confruntă la locul de muncă.

Inițial, noua conducere își propune să desfășoare întruniri cu reprezentanții organizațiilor sindicale primare din toate raionale țării, pentru a cunoaște solicitările angajaților și a stabili agenda viitoarelor negocieri colective. Totodată, aceasta speră să atragă în rândul membrilor de sindicat cel puțin 80 la sută din numărul total de lucrători.

Președintele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice, Vlad Canțîr, a menționat că, în urma mai multor schimbări care s-au produs în ultima perioadă în cadrul instituției, salariații din cadrul inspectoratului au ajuns la concluzia că este necesar să reia activitatea asociației sindicale și să inițieze noi negocieri colective, mai ales că aceștia au deja experiență în domeniu și dispun de un contract colectiv de muncă destul de bun, încheiat pentru perioada anilor 2019-2023. ”Ne bucurăm că am ajuns la un consens, convenind să revenim la o formă de sindicalism valid. Acest fapt s-a produs în contextul tuturor acțiunilor și eforturilor depuse de Federație în vederea protejării drepturilor și intereselor membrilor noștri de sindicat”, a precizat Canțîr, adăugând că numărul asociațiilor sindicale ale Federației a crescut, astfel, de la 42 la 43.

Inspectoratul Național de Probațiune are circa 220 de angajați. Personalul de probațiune constă din consilieri de probațiune cu statut de funcționari publici.

Departamentul mass-media și relații internaționale