Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Scrisoare deschisă către Parlament și Guvern adresată de Federația Sindicală a Educației și Științei

10.11.2017

Dlui Andrian Candu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Dlui Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova

SCRISOARE DESCHISĂ

Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei  primește în fiecare zi zeci de scrisori din partea membrilor de sindicat, angajați non-didactici din ramura educației și științei, în care aceștia își exprimă deznădejdea și revolta față de sărăcia în care s-au pomenit. În scrisorile lor, această categorie de angajați cer luarea de măsuri urgente în vederea apărării dreptului lor elementar la un salariu decent, scoaterea din nivelul de subzistență în care se află. Ei nu mai pot trăi în așa condiții, de aceea pleacă din sistem, iar grădinițele rămân fără bucătari, fără dădace, fără îngrijitori de încăperi. În aceeași situație se află și personalul medical, inginerii, specialiștii, bibliotecarii, laboranții, metodiștii din cadrul organelor locale de specialitate din învățământ. Tinerii nu vin, ramura îmbătrânește vertiginos și, în câțiva ani, sistemul nostru educațional se va afla într-o prăpastie din care nu va mai putea fi scos. Nu va avea cine să ne educe copiii, care, în atare condiții, se nasc și rămân în țară din ce în ce mai puțini. O țară fără tineri este o țară fără viitor, asta o conștientizăm cu toții.

Sindicatul a purtat cu Guvernarea negocieri, alternate de acțiuni de protest, cerând majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice și egalarea salariului personalului non-didactic cu minimul de existență. Acest efort a generat majorări nesemnificative  și promisiuni realizate cu mari întârzieri pentru personalul non-didactic,  care constituie o jumătate din salariații din ramură.

Am cerut cu insistență, și reiterăm astăzi, cât nu este târziu, această cerere:  planificarea mijloacelor financiare pentru realizarea revendicărilor Federației Sindicale a Educației și Științei la etapa elaborării Bugetului de stat pentru anul 2018 – majorarea salariului de funcție al cadrelor didactice cu încă 40% și a personalului administrativ auxiliar – până la mărimea minimului de existență.

Demersurile Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei întru grăbirea procesului de soluționare a acestei probleme nu s-au soldat cu succes. Comisia de negocieri a rămas în ultima perioadă pe linie moartă.  Iar oamenii  și nerăbdarea lor se transformă în alt val de nemulțumire și revoltă.

În această ordine de idei, cerem convocarea, în regim de urgență, a Comisiei de negocieri întru identificarea căilor de soluționare integrală a revendicărilor angajaților din ramură.

Stimați guvernanți! Membrii de sindicat cer  acțiuni concrete întru soluționarea cerințelor lor și, în această situație, Sindicatul se va poziționa cu fermitate în fruntea oricăror acțiuni organizate de membrii săi.

În numele Biroului executiv,

Dumitru Ivanov,

președinte

Scrisoare deschisă către Parlament și Guvern