Recent la Edineţ a fost convocată Comisia pentru consultări şi negocieri colective. Şedinţa a fost deschisă de preşedintele Comisiei, Dorel Guţu.
În legătură cu faptul că unii membri ai Comisiei au fost revocaţi, fiind înlocuiţi cu alţi membri, atât din partea Asociaţiei Patronatelor cât şi a administraţiei publice locale, Stela Ciobanu, preşedinta Consiliului interramural teritorial al sindicatelor din Edineţ a adus la cunoştinţă sistemul, formele, organele parteneriatului social, conform Codului muncii al RM, Legea nr. 245-XIV din 21.07. 2006 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi nivel teritorial, precum şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru consultări şi negocieri colective, Edineţ.
Astfel, în cadrul ședinței au fost discutate mai multe chestiuni, printre care crearea locurilor de muncă, respectarea legislaţiei muncii în unităţile economice, informaţia despre crearea în raion al azilului pentru persoanele în etate şi cu dizabilităţi.
Galina Musteaţă, şefa Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă din Edineţ a informat că anul curent au fost luaţi la evidenţă 364 şomeri la 64 locuri de muncă vacante. În câmpul muncii au fost plasați numai 38 de persoane – muncitori necalificaţi. Funcționarul spune că agenţii economici din raion nu conlucrează cu agenția pentru identificarea mai multor locuri de muncă vacante. În schimb, sunt binevenite contractele de muncă încheiate de agenţie cu companii din alte țări, precum Italia sau Israel. Astfel, până acum au fost deja încheiate contracte cu șase persoane care urmează să se angajeze în Italia şi patru – în Israel.
Vasile Cojocaru de la Inspectoratului teritorial de muncă, a vorbit despre salarizare, normarea muncii, refuzul plăţii îndemnizaţiilor la concediere, folosirea muncii nedeclarate, neevaluarea riscurilor la locul de muncă.
Sofia LUCA
Foto: old.sindicate.md