Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicalistele condamnă declarațiile Valentinei Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

11.03.2014

indemnizatii

Consiliul de Femei din cadrul Federației Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie ”AGROINDSIND” consideră că argumentele aduse de Valentinei Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, sunt aberații, iar în bugetul de stat sunt suficienți bani pentru majorarea indemnizațiilor la naşterea şi îngrijirea copiilor

Daria Bostan, președintele Consiliul de Femei din cadrul Federației ”AGROINDSIND”, susține că noua metodă de calcul a indemnizațiilor este o înjosire a femeilor, care nu vor mai vrea să nască copii. Însă, dacă autoritățile ar reduce munca la negru, în buget ar fi bani suficienți pentru totul necesar de a naște și a crește copii sănătoși.

”Pentru majorarea salariilor la judecători și premii pentru deputați se găsesc bani din buget, însă pentru majorarea indemnizațiilor la nașterea și îngrijirea copiilor, autoritățile afirmă că statul nu dispune de resurse financiare suficiente. Trebuie de luat măsuri urgente în această privință”, a argumentat Bostan.

Reamintim că, luni, 10 martie curent, Valentinei Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a avut o întrevedere cu un grup de femei, printre care membre de sindicat, care cer autorităților să anuleze modificările operate la Legea privind indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă. În cadrul întrevederii, Buliga a declarat că nu există bani suficienți în buget pentru a rămâne la actuala formulă de calcul.

Consiliul de Femei din cadrul Federației ”AGROINDSIND” a anunțat, săptămâna precedentă, startul unei noi Campanii naționale ”Femeia și copilul – viitorul țării”, în cadrul căreia vor organiza diferite acțiuni, flash-mob/uri, marșuri, până la obținerea rezultatului dorit.

Centrul Informațional al Sindicatelor