Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicalistele din Ocniţa declară război problemelor

02.05.2013

Ziar national Vocea Poporului nr 17

Circa 80 de femei sindi­caliste din raionul Ocniţa au întocmit o declaraţie în care au reflectat toa­te problemele cu care se confruntă acestea în soci­etate – discriminare, lipsa locurilor de muncă şi sa­lariile mici.

Cel mai valoros capital al unui stat este potențialul uman – ceea ce înseamnă abilități, educație și productivitatea forței de muncă, iar femeile reprezintă jumătate din acest capital.

Dacă femeile reprezintă jumă­tate din populație, ar trebui să fie aproximativ egale ca număr în rândul reprezentanților politici și de conducere. Nerespecta­rea egalității gender se explică prin existența unei discriminări intenționate și structurate și a al­tor bariere care derivă din aceas­ta, cum ar fi: standardele mas­culine după care au fost create regulile de reprezentare politică la orice nivel, lipsa parteneriatu­lui în domeniul familial.

Experiențe precum sarcina, avortul, nașterea, lăuzia, alăpta­rea, împărtășite exclusiv de femei au fost și sunt supuse controlului politic de către decidenți exclusiv sau majoritar bărbați. Același lu­cru se întâmplă cu experiențele prin care trec femeile, cum ar fi îngrijirea copiilor, vârstnicilor, bolnavilor, monoparentalitatea, violența domestică, violul, hăr-țuirea sexuală, prostituția, ex­ploatarea sexuală. Aceste proble­me trebuiau tratate cel puțin din perspectivă bilaterală.

Printre principalele probleme care afectează femeile din raionul Ocnița, dar și din țară sunt sala­riile mici, rata înaltă a șomajului în rândurile femeilor, garanții sociale minime, discriminarea de gen. Efectele negative ale mig-rației femeilor sunt munca la negru, probleme de securitate în muncă.

Femeile tinere sunt şi ele discriminate

O problemă frecventă cu care se confruntă tinerele absolvente este lipsa experienței de muncă. Fetele tinere sunt de cele mai multe ori refuzate la angajare. Fie în sectorul privat, fie în cel buge­tar, este nevoie de angajați, dar se cere experiență de muncă. Ni­meni însă nu oferă șansa unui tâ­năr să câștige această experiență. Tinerii transmit CV-uri și nimeni nu mai sună să le anunțate deci­zia referitoare la angajare, deși în Codul muncii se stipulează că re­fuzul la angajare se face în scris. Un adevărat cerc vicios.

Reieșind din cele expuse, sin­dicalistele participante la masa rotundă din raionul Ocnița cer:

1. Crearea condițiilor mai bune de trai a cetățenilor. Majo­rarea surselor pentru întreținerea instituțiilor pentru copii.

2. Majorarea salariilor în toate sferele bugetare.

3. Lichidarea muncii la negru în toate structurile.

4. Respectarea principiului egalității de șanse.

5. Stoparea modificării Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de mun­că și alte prestații de asigurări sociale.

6. Unificarea modalității de calculare a cuantumului pensiei pentru toate categoriile de con­tribuabili și implementarea siste­mului de asigurări obligatorii de asistență medicală și personaliza­rea a 50% din prima de asigurare achitată de salariat.

7. Stoparea majorării vârstei de pensionare pentru femei.

8. Să nu fie redusă durata con­cediilor de maternitate.

9. Cerem elaborarea unui pro­gram de stat privind acordarea unui sprijin considerabil mame­lor și copiilor după experiența unor țări din spațiul Comunității Statelor Independente.

10. Insistăm asupra necesității stabilirii indemnizației unice la nașterea copilului în cuantum de 5.000 de lei și solicităm să fie majorate indemnizațiile pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani de la 30% până la 40% din venitul asigurat.

11. Egalitate în fața legii, dar și răspundere individuală.

Femeile sindicaliste își asumă și niște obligațiuni:

Antrenarea unui număr cât mai mare de femei în activita­tea sindicalistă pentru sporirea mișcării sindicaliste, monito­rizarea respectării legislației în domeniul protecției femeilor, în­curajarea și implicarea femeilor care pot fi marginalizate, inclusiv a femeilor cu dizabilități, femei­lor din zonele rurale, indiferent de minoritatea etnică, culturală sau religioasă.

În procesul decizional este ne­cesară abordarea și combaterea barierelor cu care se confruntă aceste femei în accederea în viața politică.

Vom investiga și ne vom im­plica în rezolvarea cazurilor de violență, agresiune și hărțuire a femeilor. Îndemnăm femeile sindicaliste să fie combative și să apere drepturile și interesele sale și a membrilor de sindicat.

Foto: old.sindicate.md