Miercuri, 15 octombrie curent, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Consiliul Interramural al Sindicatelor (CITS) din raionul Glodeni, au organizat un seminar pentru liderii și activiștii sindicali, cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Femeilor din Mediul Rural.
Pavel Stelea, președintele CITS Glodeni, a menționat în discursul său importanța promovării drepturilor și intereselor femeilor din mediul rural și a pledat pentru o mai bună protecție socială a acestora.
Participanții la seminar au discutat despre situația ce se referă la sistemul public de asigurări sociale în Republica Moldova. În acest sens, Ana Moldovanu, șef al Departamentului protecție social-economică din cadrul CNSM, a informat pe cei prezenți despre cele mai recente modificări legislative în acest domeniu și a comunicat despre acțiunile întreprinse de sindicate în această direcție.
Cei prezenți, au făcut un schimb de opinii despre sistemul public de asigurări sociale din raion, despre situația la capitolul violența în familie, dar și despre situația social-economică a femeilor din raionul Glodeni.
Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural este marcată deja a 20-lea an consecutiv în întreaga lume.
Departamentul Informațional al CNSM