Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicalistele identifică măsuri de protecție social-economică a femeilor din țară

17.08.2017

IMG_5554

În perioada 16-18 august, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) organizează Forumul Consiliului de Femei din cadrul CNSM cu genericul “Sindicatele pentru drepturile femeilor”. La lucrările Forumului participă conducerea CNSM, sindicaliste din cadrul mai multor centre sindicale național-ramurale, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale care susțin promovarea drepturilor și intereselor femeilor în societate.

Timp de trei zile, femeile sindicaliste vor aborda un spectru larg de subiecte ce se referă la situația femeilor din țară: condițiile de muncă, sănătatea femeii, egalitatea șanselor între femei și bărbați, politicile de stat în domeniul protecției femeilor, rolul structurilor de femei în activitatea sindicală.

Prezent la deschiderea Forumului, Oleg Budza, președinte al CNSM, a venit cu un mesaj de susținere adresat femeilor și s-a arătat deschis pentru a promova în continuare inițiativele venite din partea Consiliului de Femei din Cadrul CNSM.

În discursul său liderul sindical s-a referit la un șir de tematici legate de necesitatea reformării sistemului de salarizare, combaterea economiei informale, drepturi egale pentru femei și bărbați, o mai bună susținere a mamelor, diminuarea fenomenului migrației în rândul femeilor, îmbunătățirea situației la capitolul securitatea și sănătatea în muncă, perspectivele dezvoltării învățământului dual, reprezentativitatea femeilor în organele de conducere de toate nivelele.

Președintele CNSM a menționat că în timpul apropiat ar putea fi organizată o întrevedere de lucru a femeilor sindicaliste cu Prim-ministrul Pavel Filip, pentru a discuta despre situația femeilor și căile de soluționare a problemelor cu care ele se confruntă.

De asemenea, Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, a menționat că în contextul Strategiei adoptate la Congresul III al CNSM din 7 iunie 2017, Confederația va acorda o atenție deosebită susținerii femeilor și promovării intereselor lor în cadrul dialogului social.

Liuba Rotaru, președinte al Consiliului de Femei din cadrul CNSM, a afirmat că principalele priorități în activitatea structurii pe care o conduce sunt axate pe o mai bună protecție social-economică a femeilor și îmbunătățirea situației la capitolul sănătatea femeilor.

“Miniștrii se schimbă, apar structuri noi în organele de conducere ale statului, însă problemele femeilor rămân deseori nesoluționate. Din păcate, constatăm o situație alarmantă privind calitatea serviciilor acordate femeilor, în special la capitolul protecția sănătății lor. În repetate rânduri am insistat se fie efectuate verificări ale sănătății femeilor la locul de muncă și să punem accent nu pe tratarea bolilor ci pe profilaxia lor”, a subliniat președintele Consiliului de Femei din cadrul CNSM.

În acest sens, sindicalistele au propus dublarea sumelor alocate pentru tratamentul balneosanatorial și identificarea surselor pentru profilaxia unor maladii cu care se confruntă femeile.

“Pentru a obține mai multe rezultate trebuie să fim unite. Sperăm că restructurările care se fac în Guvern să de-a un nou impuls colaborării dintre femeile sindicaliste și autorități. Pentru următoarea perioadă ne propunem să intensificăm relațiile cu organizațiile sindicale din teritoriu și organizațiile non-guvernamentale și să efectuăm mai multe activități de informare”, a accentuat Liuba Rotaru.

Participantele la Forum s-au mai arătat îngrijorate de impactul negativ asupra femeilor a reformei sistemului de pensii, care în opinia lor le lezează din drepturi și le afectează interesele. Menționăm că aceste reforme nu au fost susținute de CNSM.

În cadrul Forumului, participanții vor mai discuta despre acțiunile Agenției pentru Protecția Consumatorului în vederea respectării drepturilor consumatorilor și asigurării calității produselor, unele amendamente efectuate la Codul muncii prin prisma drepturilor femeilor, modificările și completările unor acte legislative privind protecția socială a femeilor.

Departamentul mass-media și relații internaționale