Directorul general al InstitutuluiMuncii, Sergiu Stanciu, a prezentat marți, 31 martie, conducerii Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cât și președinților sindicatelor de ramură, raportul privind realizarea Planului de activitate a instituției în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2014.
Potrivit lui, pe parcursul anului precedent a fost acordată asistență metodică și logistică în organizarea și desfășurarea activităților educaționale din sursele CNSM centrelor sindicale național-ramurale și consiliilor interramurale teritoriale.
”Urmează şi în continuare să depunem eforturi susţinute pentru a înfrunta provocările ce stau în faţa Institutului Muncii, orientându-ne atenţia şi capacităţile în direcţia întreprinderii măsurilor consecvente şi eficiente. De asemenea, atragerea surselor financiare externe pentru implementarea anumitor activități educaţionale este o practică benefică ce necesită a fi continuată şi care permite economisirea surselor băneşti proprii”, a subliniat Stanciu.
El a sugerat celor prezenți ca să fie modificată planificarea proiectelor educaţionale pentru anul de învățământ, astfel încât acestea să fie organizate şi desfăşurate la comanda CSNR-urilor cu indicarea concretă a tematicii cursurilor de formare sindicală.
”Este acut necesară monitorizarea de către CSNR a persoanelor delegate şi instruite în cadrul activităţilor de formare sindicală în perioada post-instruire. Ulterior aceștia să fie incluși în activităţi sindicaliste concrete şi să fie convocați în cadrul Institutului Muncii pentru a raporta acţiunile realizate, asigurând astfel conexiunea între teorie şi aspectul practic al formării sindicale”, a propus directorul general al Institutului Muncii.
La rândul său, președintele CNSM, Oleg Budza, a i-a urat succes lui Sergiu Stanciu în implementarea Planului de activitate a Institutului Muncii în domeniul formării sindicale și cercetării pentru anul 2015. Totodată, liderul sindical a subliniat necesitatea colaborării în continuare cu partenerii străini, în special reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii, ceea ce va duce la creșterea nivelului competitivității.
Institutul Muncii este centrul de pregătire a cadrelor sindicale, orientat spre susţinerea principiilor parteneriatului social în relaţiile de muncă, susţinerea sindicatelor şi membrilor sindicatelor în protecţia drepturilor, intereselor profesionale, social-economice ale oamenilor muncii. Institutul Muncii a fost fondat în anul 1964 şi rămâne un centru metodico-didactic al sindicatelor din Moldova.
Departamentul Informațional al CNSM