Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și președinții sindicatelor de ramură au avut joi, 23 ianuarie curent, prima întrevedere din acest an cu șeful Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), Max Alier, în cadrul căreia au discutat despre principalele probleme care se confruntă economia țării pentru inițierea unui nou Memorandum cu Guvernul Republicii Moldova.
Vicepreședintele CNSM, Petru Chiriac, a relatat despre realizările de anul trecut a sindicatelor și a menționat că sunt mulțumiți de îmbunătățirea indicilor economici din Republica Moldova atinși în 2013.
”Conform datelor statistice pentru anul 2013, se observă o creștere a economiei, o îmbunătățire a lucrurilor, ceea ce reflectă că nivelul de viață a populației va fi mai bun în acest an. Acești indici ne încurajează să luptăm mai departe pentru binele societății noastre, să cerem din nou majorarea salariului pentru angajați, astfel ca până în 2015, să ajungă până la nivelul minim de existență”, a precizat Chiriac.
Referindu-se la forța de muncă, vicepreședintele CNSM a subliniat că tinerii specialiști nu-și pot găsi un loc de muncă, iar procentajul șomerilor a acestei categorii este mare, de 14-16%. În acest context, Petru Chiriac a solicitat reprezentantului FMI implicarea în dialogul cu Guvernul, pentru a găsi o formulă de stimulare a angajatorilor care optează pentru încadrarea în câmpul muncii a tinerilor specialiști.
Boris Rojnevchi, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor, a sugerat reprezentanților FMI implicarea mai activă în dialogul cu Guvernul, în special în ceea ce privește majorarea salariilor și pensiilor, care va duce nemijlocit la micșorarea migrației, corupției și muncii ”la negru”.
În același context, Ana Selina, președintele Sindicatului Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri ”SINDINDCOMSERVICE”, a adăugat că populația nu poate achita facturile pentru serviciile comunale din cauza salariilor și pensiilor mici, plus la toate, serviciile publice sunt necalitative.
La rândul său, Max Alier, șeful Misiunii FMI a specificat că doleanțele sindicaliștilor au fost auzite și sunt legitime.
”Evident, resursele financiare sunt limitate, dar asta nu este specific doar pentru Republica Moldova, ci pentru majoritatea țărilor. Totuși este important ca sindicatele să aibă un dialog social adecvat cu Guvernul și Patronatele, pentru a-și atinge scopurile propuse. Sperăm mult ca în acest an să fie majorate salariile cetățenilor Republicii Moldova, dar totul depinde de situația macroeconomică din țară în acest an”, a relatat Max Alier.
Centrul Informațional al Sindicatelor