Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii au oferit asistență și consultanță tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă

30.05.2013

tirg

Membri ai Consiliului de Tineret din cadrul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au oferit astăzi, 30 mai, asistență și consultanță tinerilor aflați în căutarea unui loc de muncă în cadrul Forului meseriilor şi profesiilor la Târgul locurilor de muncă.

Evenimentul a fost organizat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă , Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Confederația Naționala a Sindicatelor din Moldova.

Participarea CNSM la acest eveniment este o premieră și are obiectivul de a promova dialogul social în contextul necesității respectării drepturilor sociale și a demnității muncii salariaților din Republica Moldova.

Tinerii, aflați în căutarea unui loc de muncă, au avut ocazia de a vizita standurile angajatorilor care au propus peste 1000 de oferte de muncă din diferite domenii: comerț cu ridicata și amănuntul, industria confecțiilor, industria prelucrătoare, transport și comunicații, activități financiare, construcții și altele.

tirg3

La standul CNSM, sindicaliștii au prezentat tinerilor și tuturor celor care sunt în căutarea unui loc de muncă informații despre activitatea și rolul sindicatelor în procesul de apărare a drepturilor și intereselor salariaților și au informat participanții despre principiile muncii decente.

„Suntem în legătură permanentă cu tinerii salariați. Dorim ca toți tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă să rămână să muncească în țară. Evenimentul de azi reprezintă o șansă în plus pentru tineri și sperăm că vor găsi un loc de muncă cu salarii și condiții decente astfel încât să devină ulterior și membri ai familiei sindicale”, a subliniat Stela Stratila-Sîrbu, președintele Consiliului de Tineret din cadrul CNSM.

Persoanele interesate în ași găsi un loc de muncă au avut posibilitatea să cunoască nu doar oferta angajatorilor, dar și să discute cu reprezentanții acestora, să solicite detalii despre condițiile de angajare, să prezinte potențialilor angajatori CV-uri și să stabilească eventuale interviuri de angajare.

Conform statisticilor oficiale, rata şomajului în rândul tinerilor constituia în anul 2012, circa 20% depăşind de 2 ori media pe țară.

Centrul Informațional al Sindicatelor