Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și-a prezentat propunerile și sugestiile la proiectul Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală, vamală și bugetară pentru anul 2016.
Astfel, sindicaliștii se pronunță împotriva excluderii taxei pentru folosirea drumurilor din categoria surselor Fondului rutier şi din sursele bugetelor raionale, precum şi trecerii acesteia la categoria taxelor locale.
De asemenea, CNSM şi-a expus dezacordul pe marginea excluderii indemnizaţiei de eliberare din categoria surselor de venit neimpozabile, reieşind din faptul că aceasta nu are caracter de salariu, dar reprezintă o despăgubire/compensaţie pentru un prejudiciu adus ca urmare a pierderii locului de muncă şi implicit a venitului.
Sindicatele nu sunt de acord nici cu introducerea în Legea cu privire la sistemul public de asigurări sociale a prevederilor potrivit cărora amânarea şi eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuează în condiţiile şi modul stabilit de Codul fiscal, similar impozitelor şi taxelor. Mai mult decât atât, se cere completarea Legii, astfel încât acest proces să nu afecteze realizarea drepturilor de asigurări sociale ale asiguraţilor. Există multe situaţii când asiguraţilor, cu toate că li s-au achitat salarii şi li s-au reţinut contribuţii, nu li stabileşte dreptul la pensie pentru limită de vârstă, deoarece angajatorul nu a efectuat defalcările necesare la bugetul asigurărilor sociale.
În vederea reducerii poverii fiscale pentru persoanele fizice, CNSM propune majorarea scutirilor personale şi a celor pentru persoanele întreţinute până la un cuantum egal cu minimul de existență.
În același timp, se cere micșorarea cotelor reduse TVA de la 8% la 5% la pâine, produse de panificație și zootehnie, medicamente și gaze naturale, concomitent cu stabilirea cotei TVA de 5% la produsele social-importante şi serviciile de strictă necesitate, la îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, precum și la echipamentele individuale de protecţie pe care angajatorul este obligat să le acorde gratuit salariaţilor.
Altă recomandare ține de deducerea cotizaţiilor de membru de sindicat achitate de persoanele fizice pe parcursul anului fiscal în cuantum de 1% și scutirea sindicatelor şi patronatelor de obligaţia de a prezenta Declaraţia cu privire la impozitul pe venit.
În ceea ce privește propunerea de sancţionare a consumatorului pentru nepreluarea bonului de casă, neprezentarea sau refuzul de a-l prezenta la solicitarea organului de control, sindicatele consideră că acesta reprezintă un drept, dar nu obligaţie și, prin urmare, consumatorul nu poate fi sancţionat pentru că nu şi-a exercitat un drept.
Totodată, în contextul situaţiei dificile a tinerilor la angajare, sindicaliștii cer să nu fie admisă excluderea din Codul educaţiei a facilităţilor fiscale pentru persoanele juridice, care investesc mijloacele proprii în dezvoltarea sistemului de educaţie, oferă locuri pentru stagiile de practică ale studenţilor sau angajează absolvenţi în primul an după absolvire, precum și excluderea deductibilităţii de la impozitul pe venit a sumelor alocate burselor private.
Avizul cu toate propunerile CNSM la capitolul politica fiscală, vamală și bugetară îl puteți accesa AICI.
Departamentul mass-media și relații internaționale