Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii cer protejarea angajaților pe timp de caniculă

28.07.2014

canicula

Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova  (CNSM) solicită agenţilor economici din Republica Moldova să asigure toate măsurile prevăzute de legislaţie, în vederea protejării salariaţilor în perioada de caniculă, astfel încât aceştia să nu fie afectaţi de căldură în orele de lucru.

Atunci când sunt înregistrate temperaturi înalte, care depăşesc + 30 de grade Celsius, legislaţia naţională îi obligă pe patroni să asigure condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor.

Astfel, se recomandă să fie redusă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să fie asigurată ventilaţia la locul de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu perioadele de repaus.

În această perioadă, angajaţilor trebuie să li se ofere câte 2-4 litri/persoană de apă carbogazoasă salină sau minerală, să li se asigure echipament individual de protecţie şi duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, sunt în drept să decidă reducerea programului de lucru în perioada caniculară.

CNSM solicită organelor abilitate să întreprindă controale şi alte măsuri pentru a depista şi pedepsi, conform legislaţiei, pe patronii care nu respectă prevederile legale de protecţie a angajaţilor în perioada caniculară.

Pentru a semnala încălcări în acest sens, salariaţii, membri de sindicat, pot apela reprezentanţii CNSM la Linia fierbinte a sindicatelor, la numărul de telefon 0 800 800 20 (apelul este gratuit).

De asemenea, cetățenii se pot adresa la Inspecția Muncii de Stat la numărul de telefon (0 22) 49 94 00.

Potrivit legislaţiei naţionale, angajatorii care nu întreprind masuri de protecţie a salariaților în perioada caniculară, riscă să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 80 şi 500 de unităţi convenţionale.

Centrul Informațional al Sindicatelor