Conducerea Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație ”Agroindsind” este îngrijorată de situația din ramura vinificației și pledează pentru fortificarea dialogului social. Despre aceasta sindicaliștii au comunicat miercuri, 9 aprilie, în cadrul conferinței practice cu genericul “Dezvoltarea parteneriatului social la întreprinderile din vinificație și producerea băuturilor alcoolice”.
La lucrările conferinței au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, membri ai Federației ”Agroindsind” din teritoriu, reprezentanți ai patronatelor din ramură.
În vederea îmbunătățirii situației din ramură, Leonard Palii, vicepreședintele Federației ”Agroindsind”, a menționat rolul și importanța dialogului social și a subliniat importanța implicări mai intense a partenerilor sociali în direcția dezvoltării ramurii și îmbunătățirii condițiilor de muncă ale salariaților care activează în vinificație.
În context, Valeriu Cebotari, șef al Serviciului Viticultură din cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, a accentuat necesitatea amplificării parteneriatului social și a comunicat despre politicile de stat în domeniul vinificației și producerii băuturilor alcoolice.
Cei prezenți, au mai discutat despre importanța formării profesionale continue a angajaților, despre implementarea prevederilor Convențiilor colective precum și despre alte subiecte ce se referă la situația din ramură.
Centrul Informațional al Sindicatelor