Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii din Republica Moldova a început o campanie de verificare a tuturor oficiilor şi centrelor poştale, cu scopul de a vedea dacă sunt sau nu pregătite pentru sezonul rece. Prima acțiune a fost în raionul Leova. Imagini mai puţin sau mai mult îmbucurătoare au constituit tabloul condiţiilor de lucru ale salariaţilor din sudul ţării.
În drum spre Leova, sindicaliştii au poposit şi într-o localitate din Hânceşti. La Oficiul Poştal din Sărata Galbenă nu a cam bucurat ochii tabloul pe care l-au găsit sindicaliştii din comunicaţii.Într-o încăpere de şase metri pătraţi, reuşesc cu greu să se înghesuie cinci poştaşi.
„Asta încă nu este principala problemă, aici este foarte frig, chiar nu ştiu ce vom face la iarnă. Ne mai bucurăm de zilele însorite şi ne rugăm Domnului să mai ţină cu noi”, a mărturisit Maria Bîtcă, poştaş în Sărata Galbenă.
Condiţii practic inumane pentru aceşti salariaţi, care pe lângă cele relatate mai sus, în „cuşca” lor ( după cum o numesc ei) nu au nici lumină electrică. Şi asta în condiţiile în care, lucrul unui poştaş constă în repartizarea scrisorilor, ziarelor, coletelor etc. Am încercat să aflăm mai multe despre Oficiul de Poştă din sat de la operatorul de poştă, Ştefanco Natalia. Femeia ne-a povestit că încăperea în care se află este a primăriei şi nu achită arenda. Anume din acest considerent nu pot cere prea multe.
„Ne încălzim la reşou, dar electricitatea cheltuită o achităm din contul nostru pentru că directoarea nu ne permite,” ne-a povestit femeia. Nici formă specială pentru iarnă nu au poştaşii, fiind nevoiţi să se îmbrace cu ce au. De la reprezentanţii sindicatelor din comunicaţii, lucrătorii Oficiului Poştal Sărata Galbenă au cerut încă un calculator, pentru că la moment beneficiază doar de unul. Un lucru bun depistat de inspectorul tehnic care a verificat condiţiile de muncă la acest oficiu poştal, a fost că trusa medicală era complectată cu cele mai necesare medicamente.
Îmbunătăţiri vizibile la Centrul de Poştă Leova
A urmat drumul spre oficiile poştale din Leova. Aici atât condiţiile pentru salariaţi, cât şi însăşi starea oficiilor poştale se află într-o stare bună. Victor Mirgorodschi, inspectorul tehnic din cadrul Federaţiei Lucrătorilor din Comunicaţii a menţionat pentru „Vocea poporului” că pregătirea locurilor de muncă pentru sezonul de iarnă, se află în prim-plan pe agenda de lucru a Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii din Republica Moldova.
În urma raidului efectuat, inspectorul tehnic din cadrul FSCM, Victor Mirgorodschi a trasat următoarele concluzii: „În conformitate cu planul de lucru, Inspecţia tehnică a Federaţiei Sindicatelor din Comunicaţii a verificat dacă locurile de muncă ale oficiilor poştale din raionul Leova corespund normelor tehnice, recomandate pentru sezonul rece al anului. În total, în raion funcţionează 25 de oficii”, a menţionat inspectorul.Potrivit lui, mai multe lucrări au fost executate cu forţele proprii. În toate oficiile poştale au fost efectuate reparaţii cosmetice. Aici se înscrie izolarea termică a geamurilor şi amenajarea teritoriul adiacent.
„Circa 11 oficii au fost asigurate cu lemne pentru încălzirea la sobe. Doar cinci oficii dispun de încălzire autonomă, restul nouă se încălzesc cu ajutorul reşourilor electrice”, a mai subliniat Victor Mirgorodschi. Şi unităţile de transport au fost minuţios verificate de către sindicaliştii din comunicaţii. „Unităţile de transport sunt pregătite în totalitate pentru sezonul rece. Au fost procurate anvelope de iarnă şi acumulatoare noi”. În urma analizelor efectuate s-au constatat îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă pentru lucrătorii din comunicaţii. „Pe parcursul ultimilor ani, condiţiile de muncă s-au îmbunătăţit vizibil. Au fost reparate toate încăperile de serviciu, reutilată sala de şedinţe şi a fost dat în exploatare un cazan pentru gaz”, a mai menţionat inspectorul tehnic al FSCM.
În pofida dificultăţilor financiare, toţi angajaţii au fost asiguraţi cu îmbrăcăminte de iarnă, care a fost procurată prin sponsorizare. Desigur, situația nu este peste tot la nivelul cuvenit. Şi în raionul Leova au fost depistate neajunsuri. Spre exemplu, nu toate trusele medicale au fost completate cu medicamentele necesare. Unele oficii poştale nu dispun de regulamentul privind tehnica securităţii muncii, aşa cum prevede Codul muncii. Crearea comitetului de protecţie a muncii este tergiversată, deşi inspectorului muncii i-au fost date indicaţiile corespunzătoare.
Preşedintele organizaţiei sindicale din cadrul Centrului de Poştă Leova, Elvira Socolova, a remarcat că îmbunătăţirea condiţiilor de muncă este prioritară pentru organizaţia pe care o conduce. „La acest capitol suntem susţinuţi de administraţie. Multe lucruri am reuşit să realizăm graţie perseverenţei directoarei, Zinaida Boeştean. Pentru ea, conceptul de securitate a muncii nu este unul abstract”, a conchis liderul sindical. Pentru Federaţia Sindicatelor din Comunicaţii din Republica Moldova, această deplasare nu a fost ultima. Până la sfârşitul acestui an, inspecţia sindicatelor va verifica locurile de muncă în majoritatea raioanelor din ţară.
Sursa: www.vocea.md