Federația Sindicatelor din Construcții și Industria Materialelor de Construcții „SINDICONS” și Federația Sindicatelor din Silvicultură „SINDSILVA”, centre sindicale național-ramurale afiliate la Federația Internațională a Lucrătorilor din Construcții și Industria Lemnului (BWI), au organizat pe data 30 septembrie seminarul cu tematica ”Strategii și tactici de recrutare în sindicat”.
Scopul seminarului a fost de a contribui la fortificarea cunoștințelor reprezentanților celor două federații în domeniul recrutării noilor membri de sindicat, organising-ului sindical, dezvoltării campaniilor de recrutare.
În viziunea formatorului, Victor Talmaci, președintele Federației „SINDICONS”, este foarte important ca sindicatele să cunoască și să dispună de o strategie efectivă de recrutare. Deoarece, susține el, doar dispunând de o strategie bine gândită, ai posibilitate să analizezi în mod clar în ce domenii anume trebuie să investești resursele disponibile pentru a recruta mai mulți membri de sindicat.
Potrivit participanților, tematica abordată reprezintă un subiect de interes primordial pentru organizațiile sindicale. Sindicaliștii au menționat că este nevoie de o pregătire foarte serioasă a liderilor pentru a convinge și motiva salariații să adere la sindicat, să cunoască valorile autentice ale sindicatelor.
De asemenea, a fost discutat procesul recrutării și menținerii membrilor de sindicat, unde participanții au făcut schimb de experiență și au abordat sarcinile pe care le au în domeniul motivației apartenenței la sindicat.
Precizăm că BWI este un sindicat global care întrunește peste 350 de organizații din 135 țări și reprezintă interesele a peste 12 milioane de sindicaliști. Seminarul dat a fost organizat de cele două Federații în conformitate cu planul de activitate prevăzut în cadrul unui proiect susținut de BWI.