Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din cultură au analizat rezultatele activităților desfășurate în anul 2018

06.03.2019

IMG_7883

Membrii Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-au convocat astăzi, 6 martie, într-o nouă ședință pentru a examina diverse chestiuni ce țin de activitatea sindicală desfășurată pe parcursul anului 2018 și planurile pentru acest an.

Nadejda Andronic, vicepreședinte al FSLC, a prezentat raportul statistic privind efectivul  sindical al Federației pentru anul 2018, conform căruia la data de 1 ianuarie 2019 efectivul sindical al Federației constituia 13699 membri de sindicat, întruniți în 37 centre sindicale ramural teritoriale și 268 organizații sindicale primare. În scopul menținerii membrilor și recrutării noilor membri de sindicat au fost desfășurate un șir de activități ce vizează protecția social-economică a salariaților din ramură, informarea, instruirea și implicarea în activitatea sindicală a tinerilor.

Participanții la ședință au fost informați și despre activitatea organelor sindicale din cadrul Federației, desfășurate în anul 2018, în vederea informării și formării activului sindical. Astfel, pe parcursul anului 2018 la nivel național-ramural au fost desfășurate o serie de seminare cu genericul „Negocierea Contractului Colectiv de Muncă”, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și din mun. Chișinău. Aspectele privind managementul sindical, activitatea femeilor din cultură în mediul rural au fost teme abordate în alte activități desfășurate în perioada de referință.

În cadrul activităților desfășurate la nivel național-ramural au participat 331 persoane. La nivel teritorial-ramural și primar, la activități de informare, instruire și perfecționare a activului sindical au participat 731 persoane.

Totodată, Comitetul Executiv al FSLC a examinat și aprobat totalurile repartizării mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru asigurarea salariaților din ramura culturii cu tratamentul balneosanatorial în anul 2018. Anul trecut organele sindicale de conducere din cadrul FSLC, de comun acord cu administrația entităților economice, au organizat utilizarea mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat alocate pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă a asiguraților prin tratament balneosanatorial.

Conform prevederilor statutare, membrii Comitetului Executiv al FSLC au audiat informația cu privire la executarea bugetului de venituri și cheltuieli al FSLC pe anul 2018 și au aprobat proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul curent. Proiectul dat urmează a fi discutat și aprobat de către Consiliul Republican al FSLC.

De asemenea, membrii Comitetului Executiv au decis convocarea Consiliului Republican al FSLC în ședință ordinară la data de 27 martie 2019.