Astăzi, 27 martie, Consiliul Republican al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) s-a convocat în ședință ordinară. Pe ordinea de zi au fost incluse mai multe chestiuni, inclusiv evaluarea activității Federației în anul 2018 și prioritățile pentru anul 2019.
Nicolae Garaz, președintele centrului sindical național-ramural, a prezentat un raport despre activitatea organelor sindicale la nivel național și s-a referit la condițiile de salarizare în ramură, protecția salariaților care activează în condiții nocive, activitățile educaționale și de informare, relațiile internaționale, organizarea activităților culturale și sportive.
”În perioada de referință, în vizorul organelor sindicale a persistat activitatea de monitorizare a respectării prevederilor legislației muncii, securității și sănătății în muncă și Convenției Colective la nivel de ramură”, a menționat raportorul. În acest scop, specialiștii Federației au efectuat vizite de lucru în peste 20 de entități economice, acordând administrației și liderilor sindicali ale acestora consultațiile de rigoare.
FSLC consideră formarea și informarea sindicală un alt aspect prioritar pentru dezvoltarea mișcării sindicale. Astfel, pe parcursul anului 2018, majoritatea activităților de instruire au avut drept generic ”Negocierea Contractului colectiv de muncă”. În cadrul acestora, au fost implicați majoritatea liderilor sindicali care și-au perfecționat competențele și abilitățile în negocierile colective.
În cadrul ședinței, liderii sindicali au manifestat un interes sporit față de condițiile de muncă și remunerare a salariaților din ramură. S-a menționat că această problemă a fost abordată de către liderii sindicali din ramură în repetate rânduri. “Reforma salarială stabilește un mecanism unitar de salarizare în sectorul bugetar și cuprinde reguli noi de stabilire a drepturilor salariale, care ar trebui să garanteze un salariu minim începând cu 2000 de lei. Dar, odată cu punerea în aplicare a Legii nr. 270 privind sistemul unitar de salarizare în sector bugetar, în ramura culturii au apărut probleme legate de substituirea funcțiilor, calculare incorectă a plății sporului pentru vechime în muncă și performanță, stabilirea gradului de calificare, stabilirea sporului de compensare pentru activitatea în condiții nefavorabile”, se arată într-un comunicat al FSLC.
La subiectul dat s-au expus și unii lideri sindicali din ramură care au menționat că, la implementarea reformei salariale, în unele cazuri, administrația publică locală acționează fără a ține cont de prevederile legale, drepturile și interesele salariaților din cultură fiind diminuate.
În context, Consiliul Republican a stabilit ca acțiuni prioritare ale FSLC în anul 2019 următoarele: acordarea suportului metodic și consultativ Consiliilor Ramurale și organizațiilor-membre ale FSLC în obținerea respectării drepturilor și intereselor prevăzute de legislația în vigoare, Convenția Colectivă la nivel de ramură și Contractele colective la nivel de unitate; asigurarea respectării drepturilor sindicale; repunerea în drepturi a membrilor de sindicat în toate cazurile în care se constată că acestea au fost încălcate.
Pentru anul curent s-a stabilit ca FSLC să continue activitățile de instruire a liderilor sindicali; activitățile de informare a activului sindical și a membrilor de sindicat, dar și cele de consolidare a responsabilității și solidarității sindicale. Membrii Consiliului Republican au discutat, de asemenea, chestiunea cu privire la executarea bugetului sindical al FSLC pentru anul 2018 și au aprobat proiectul acestuia pentru anul curent.