Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din cultură vor convoca la 15 decembrie Consiliul Republican al FSLC

24.11.2021

FSLC-520x245-1

În cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC), care a avut loc săptămâna trecută, prin votul majoritar al membrilor Comitetului Executiv s-a hotărât convocarea Consiliului Republican al FSLC în ședință ordinară, care urmează să se desfășoare în format mixt (offline și online) la data de 15 decembrie 2021.

Ca subiect de bază în proiectul ordinii de zi a ședinței Consiliului Republican al FSLC se propune ”Despre monitorizarea activității de protecție a salariaților membri de sindicat desfășurate de către autoritățile administrației publice locale și administrațiile entităților economice din ramura culturii în vederea  respectării Convenției Colective (nivel de ramură) pe anii 2021-2025 pe parcursul anului 2021”.

Comitetul Executiv al FSLC a examinat și alte subiecte de organizare și stimulare a activului sindical, fiind adoptate hotărârile conform normelor în vigoare, fiind examinate diverse chestiuni ce țin de activitatea sindicală.

Astfel, membrii organului executiv au fost informați despre activitatea administrației și a organului sindical din cadrul I.P. Teatrul Republican de Păpuși ”Licurici” și din cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei în vederea evidenței încasării și decontării cotizațiilor de membru al sindicatului în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile Statutului FSLC.

În conformitate cu planul de acțiuni al organelor elective (nivel național-ramural) ale FSLC  pentru sem. II al anului 2021, o informație la temă a prezentat Tatiana Țulea, șef Secție finanțe, contabilitate și asigurări sociale al Aparatului Consiliului Republican al FSLC.

Potrivit acesteia, administrația instituțiilor în cauză calculează și reține cotizațiile de membru de sindicat, dar și efectuează decontarea acestora la conturile organelor sindicale conform normelor în vigoare.

Precizăm că, în contextul riscului sporit de răspândire în continuare  a  infecției  provocate  de  virusul  SARS-CoV-2, conform  hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 64 din 26.10.2021, și în scopul asigurării securității, protecției vieții și sănătății activului sindical, ședința Comitetul Executiv al FSLC s-a desfășurat la distanță, conform prevederilor statutare și procedurii stabilite.

Departamentul mass-media și relații internaționale