Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din Dondușeni au beneficiat de consultanță juridică gratuită din partea CNSM

24.01.2019

Donduseni

Campania „Avocatul Sindicatelor” a ajuns miercuri, 23 ianuarie, la Dondușeni. Circa 60 de sindicaliști din raion au beneficiat de consultație juridică gratis și au primit răspunsuri la diverse subiecte ce țin de salarizare, sistemul de asigurări sociale, indemnizații, parteneriat social, activitatea mișcării sindicale la nivel național.

Vasile Patrașcu, consilierul președintelui CNSM, a informat participanții că este prima acțiune de acest gen organizată în anul 2019 și se înscrie în Campania națională de consultare juridică „Avocatul Sindicatelor” lansată de CNSM la 15 ianuarie 2018. Obiectivul campaniei este de a informa salariații, membri de sindicat, privind drepturile în domeniul muncii, posibilitățile de prevenire și aplanare a conflictelor și litigiilor de muncă.

Accesul la asistența juridică pentru membrii de sindicat este gratuită și este realizată de Avocatul Sindicatelor. La Dondușeni, sindicaliștii au primit consultații de la Mihail Lvovschi. Totodată, Sergiu Iurcu, șef al Departamentului protecție social-economică din cadrul CNSM, a comunicat despre particularitățile noului sistem de salarizare, în contextul modificărilor recente operate la legislație.

“Avem nevoie de informații din domeniul legislației muncii deoarece membrii de sindicat se confruntă cu numeroase probleme care necesită a fi clarificate și au multiple întrebări la acest capitol. La această întrunire au venit membri de sindicat din diferite ramuri care au avut posibilitatea de a afla răspunsuri concrete la întrebările care îi frământă legate de încheierea contractului de muncă, timpul de muncă, salarizare, modificări ale legislației muncii și alte tematici”, a comunicat Boris Slesari, reprezentantul CNSM în raionul Dondușeni.

Precizăm că prin intermediul campaniei “Avocatul Sindicatelor”, CNSM și-a propus să contribuie la o mai bună informare a populației și să ofere suport juridic gratis membrilor de sindicat. Activități similare au mai avut loc în anul 2018 în raioane precum Hâncești, Cimișlia, Comrat, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Basarabeasca, Criuleni, Căușeni, Taraclia și Edineț.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM