Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Moldova (FSEȘ) a organizat la 10 martie, în or. Fălești, un seminar cu participarea cadrelor didactice din regiune.
La lucrările seminarului au participat cadre didactice, tineri specialiști, din raioanele Fălești, Rîșcani și Glodeni precum și reprezentanți ai administrației publice locale și conducerea FSEȘ.
Ion Bulat, prim-vicepreședinte al FSEȘ, a comunicat participanților despre promovarea și apărarea intereselor tinerilor cadre didactice, membri de sindicat, și despre acțiunile FSEȘ în această direcție.
Cei prezenți, au mai abordat teme ce se referă la statutul tânărului specialist și raporturile de muncă, drepturile și garanțiile de activitate a tinerilor cadre didactice, activitatea organizațiilor sindicale și a conducătorilor instituțiilor educaționale vizând inserția profesională a tinerilor specialiști și menținerea lor în sistemul educațional.
Totodată, reprezentanții FSEȘ au oferit consultații individuale și au răspuns la o serie de întrebări adresate de tinerii specialiști.
Departamentul mass-media și relații internaționale