Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din educație vor relua acțiunile de protest

15.03.2017

IMG_6102

Membrii Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) au decis miercuri, 15 martie, asupra reluării acțiunilor de protest, modul de desfășurare și termenele urmând a fi stabilite de Biroul Executiv al FSEȘ. Sindicaliștii s-au arătat revoltați că autoritățile au propus majorarea salariului pentru categoriile 1-6 ale Reţelei Tarifare Unice (RTU) cu doar 10 %, fapt pentru care, la 10 martie curent, au decis întreruperea negocierilor.

Totodată, ei au anunțat că vor relansa negocierile cu Guvernul, dar deja într-o nouă componență a Comisiei de negocieri, la cererea sindicaliștilor fiind înlocuiți unii reprezentanți guvernamentali. Miza negocierilor rămâne în continuare egalarea salariului pentru I categorie de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existență, începând cu 1 ianuarie 2017 și majorarea cu 50 % a salariului de funcție pentru personalul didactic și științifico-didactic, începând cu 1 ianuarie 2017.

”Membrilor noștri le-a ajuns cuțitul la os și nu mai vor să dea înapoi. Trebuie să găsim pârghii pentru a influența guvernarea să ne asculte și să țină cont de cerințele noastre. În continuare vom insista asupra desfășurării întâlnirii și discuțiilor în cadrul noii Comisii de negocieri, pentru a găsi soluții. Dacă negocierile vor ajunge în impas, am putea recurge la acțiuni de protest masive, cu sistarea procesului de instruire”, a spus Dumitru Ivanov, președintele FSEȘ.

Menționăm, că în rezultatul acțiunii de protest din 17 ianuarie curent, în scopul negocierii și identificării căilor de soluționare a revendicărilor FSEȘ, Guvernul a invitat sindicaliștii la dialog, fiind creată o Comisie de negocieri, reprezentată de ambele părți, iar acțiunile de protest au fost suspendate pentru o perioadă de  două luni. În această perioadă au avut loc 4 ședințe ale comisiei, sindicaliștii reușind să obțină majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii, reducerea normei didactice pentru tinerii specialiști la 75% pentru un salariu de funcție în primii trei ani de activitate și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută.

Departamentul mass-media și relații internaționale