Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din Georgia, Republica Moldova și Ucraina au adoptat o Adresare Comună

26.09.2019

1

Sindicaliști din Georgia, Republica Moldova și Ucraina au adoptat la 24 septembrie curent, o Adresare Comună cu privire la implementarea dimensiunii sociale a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în cele trei țări. Documentul a fost semnat în cadrul Conferinței „Promovarea dialogului social și a drepturilor muncii prin implementarea eficientă a agendelor de asociere a trei state ale Parteneriatului Estic: Georgia, Republica Moldova și Ucraina”, de către conducerea Confederației Sindicatelor din Georgia, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Confederației Sindicatelor din Ucraina și Confederației Sindicatelor Independente din Ucraina.

Acordurile de Asociere încheiate între UE și statele menționate prevăd o serie de obligații în domeniul ocupării forței de muncă, relațiilor de muncă și al politicii sociale și transpunerea în legislația națională a unui șir de directive. Aceasta implică alinierea legislației, standardelor și a politicilor sociale în conformitate cu standardele și directivele internaționale ale muncii și a UE.

Potrivit Adresării Comune, necătând la unele progrese în diverse domenii, sindicaliștii din cele trei țări constată o încetinire a apropierii de legislația UE în domeniul ocupării forței de muncă, relațiilor de muncă și a protecției sociale. „Considerăm necesar să afirmăm că este inacceptabil promovarea comerțului sau a investițiilor prin slăbirea nivelului de protecție a drepturilor muncii existente în țările noastre și ignorarea cerințelor legislației muncii naționale și internaționale, inclusiv a normelor prevăzute de directivele UE.”, se arată în document.

Sindicaliștii declară că munca decentă, drepturile de muncă, protecția socială a populației sunt elemente integrante ale dezvoltării durabile și creșterii economice incluzive. În procesul de punere în aplicare a Acordurilor de Asociere cu UE cooperarea cu sindicatele și dezvoltarea dialogului social la nivel național sunt de o importanță deosebită. Sindicaliștii solicită autorităților din cele trei țări să acorde mai multă atenție dimensiunii sociale a Acordurilor de Asociere cu UE, crearea unor grupuri de lucru cu participarea deplină a partenerilor sociali, care să se concentreze pe problemele de muncă și de protecție socială.

În toate cele trei țări, dialogul social suferă de o lipsă cronică de abordare sistemică, iar formatul instituțional nu permite realizarea potențialului dialogului social, care este unul dintre cele mai importante elemente ale modelului social european și necesită o îmbunătățire imediată.

O altă problemă semnalată la Tbilisi se referă la libertatea de asociere și dreptul la negocieri colective, care rămân fără atenția adecvată a guvernelor. În acest sens, s-a menționat că restricțiile legislative privind dreptul la grevă sunt inacceptabile, contravin garanțiilor minime stabilite de standardele OIM. Totodată, nu sunt dezvoltate mecanismele de mediere, iar potențialul limitat al Inspecției Muncii nu permite lucrătorilor să-și protejeze drepturile și să își realizeze interesele.

Semnatarii documentului s-au arătat deosebit de îngrijorați de situația privind activitatea Inspecției Muncii din Moldova și Ucraina și au pledat pentru restabilirea de urgență a mandatului deplin al structurilor respective.

În context, sindicaliștii atrag atenția autorităților asupra aplicării egalității de gen, în special în domeniul remunerării muncii, precum și reducerea segregării de gen în cadrul ocupării forței de muncă. De asemenea, s-a menționat că ocuparea informală și dereglarea mecanismelor de supraveghere duc la o creștere a accidentelor, inclusiv a deceselor, a căror investigare nu eradică cauzele. Măsurile preventive trebuie consolidate în conformitate cu Directiva-cadru a UE privind securitatea și sănătatea în muncă la locul de muncă.

În altă ordine de idei, sindicaliștii au apreciat pozitiv experiența de muncă a platformelor societății civile. Însă pentru sprijinirea acestora este necesar de acordat suport consultativ și financiar.

Participanții la conferință au menționat lipsa unei abordări holistice pentru promovarea muncii decente, motivate corespunzător, productive și social protejate, care determină o pondere ridicată a sărăciei în rândul populației, un număr semnificativ de locuri de muncă informale și un val mare de migrație a forței de muncă. De asemenea, creșterea șomajului se datorează și discrepanțelor de pe piața muncii și sistemului de formare profesională, domenii care necesită o mai mare implicare din partea autorităților.

Părțile consideră că aplicarea incompletă și insuficientă a Acordurilor de Asociere în domeniul ocupării forței de muncă, politicilor sociale și egalității de șanse, reduce șansele de a crea prosperitate economică și reprezintă o amenințare pentru pacea socială și dezvoltarea durabilă. În anul Centenarului OIM, ei pledează pentru ratificarea Convențiilor prioritare și a altor Convenții ale OIM, precum și ratificarea deplină a Cartei Sociale Europene.

Adresarea Comună a sindicaliștilor din Georgia, Republica Moldova și Ucraina a fost expediată organelor legislative și executive ale Uniunii Europene, și a celor din Georgia, Moldova și Ucraina, precum și către mai multe structuri europene.

Conferința respectivă s-a desfășurat în perioada 23-24 septembrie, la Tbilisi, Georgia, și a fost organizată de către Organizația Internațională a Muncii, în colaborare cu Confederația Sindicatelor din Georgia, în contextul proiectului DANIDA, a cărui priorități de cooperare pentru perioada 2017-2021 prevăd promovarea drepturilor omului și a democrației.

Adresarea Comună în limba rusă poate fi descărcată aici, iar în limba engleză aici.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM