Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din industria chimică şi resurse energetice promovează modul sănătos de viața

08.09.2014

spartachiada

În perioada 5-7 septembrie curent, s-a desfăşurat cea de-a XXII-a ediție a Spartachiadei ramurale organizate de Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova (FSCRE).

La probele sportive, care au avut loc în orașul Vadul lui Vodă, au participat circa 430 de sindicaliști grupați în 18 echipe.

În urma evaluării prestaţiei sportivilor de către un colegiu de arbitri, câştigătoarea celei de-a XXII-a ediții a Spartachiadei FSCRE a devenit echipa SRL „Chisinau-gaz”.

Nicolae Stratila, preşedintele FSCRE, a menţionat, că organizarea spartachiadei de ramură a devenit o frumoasă tradiţie care uneşte generaţii de sindicalişti şi contribuie la promovarea spiritului de echipă şi a modului sănătos de viaţă.

Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice a fost fondată în anul 1945 şi întruneşte peste 7600 de membri. Din anul 1992 FSCRE este membru al Federaţiei Internaţionale a Sindicatelor din Industria Chimică, Energetică, Minieră şi Industrii diverse.

Departamentul Informațional al Sindicatelor