Membrii Consiliului Federației Sindicale a Feroviarilor (FSF) s-au întrunit vineri, 13 decembrie, în cadrul ședinței în plen pentru a discuta despre problemele existente în ramură. Totodată, președinții noi aleși din filiale au participat la un seminar unde au fost instruiți despre managementul activității sindicale.
Precizăm că de la începutul lunii noiembrie curent, au fost demarate întrunirile de dare de seamă și alegeri în cele peste 30 de filiale ale Federației, fiind aleși 8 noi președinți de filiale.
“Din păcate, în ultimii ani, principala problemă care ne-a afectat a fost cea a restanțelor salariale. În acest sens, am organizat acțiuni de protest, am negociat cu partenerialul social, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova, și o bună parte din ele au fost achitate la începutul acestui an. Însă, spre regret, iarăși această problemă reapare și avem deja noi restanțe la salarii. Ne dorim să avem un dialog cu nouă conducere a Î.S. “Calea Ferată a Moldovei” pentru a evita aceste situații care afectează interesele salariaților și ale depăși cât mai grabnic”, a precizat Ion Zaporojan, președinte al FSF.
Liderul sindical a spus că sindicaliștii s-au pronunțat împotriva intențiilor de a diviza Î.S. ”Calea Ferată din Moldova” în mai multe companii, pe motiv că ar putea aduce prejudicii întreprinderii și ar pune în pericol activitatea salariaților de la întreprindere.
“Fără investiții în dezvoltarea întreprinderii nu vom avea realizările pe care ni le dorim. Anual sunt necesare investiții de circa 300 de milioane de lei doar în dezvoltarea și mentenanța infrastructurii feroviare. Fără acestea, dar și alte investiții care sunt necesare, activitatea întreprinderii ar putea fi pusă sub semnul întrebării. O altă problemă importantă care ne preocupă este lipsa cadrelor și atragerea tinerilor specialiști în ramură”, a mai comunicat Zaporojan.
În cadrul ședinței în plen a Consiliului Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova sindicaliștii au reiterat faptul că pledează pentru păstrarea unității structurilor sindicale din ramura feroviară și pledează pentru apărarea drepturilor colective, individuale, economice, de muncă și sociale ale salariaților de la Î.S. ”Calea Ferată din Moldova”. La 19 martie 2020 se va desfășura Congresul VI al FSF, unde vor fi alese organele de conducere și trasate planurile de activitate pentru următorii ani.
Departamentul mass-media și relații internaționale