Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din ramura gaze au ales organele de conducere în cadrul Congresului VII al FSCRE

17.10.2020

IMG_4175

Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice (FSCRE) şi-a ales la data de 16 octombrie, în cadrul celui de-al VII-lea Congres al FSCRE, care s-a desfășurat la Chișinău, organele de conducere și a stabilit obiectivele de activitate pentru următorii cinci ani. Astfel, Margareta Strestian a fost realeasă în funcţia de preşedinte al FSCRE. Noii vicepreşedinţi sunt Iurie Ivanov, președinte al Comitetului sindical de la ”LUKOIL-Moldova” S.R.L., și Gheorghi Efteni, președinte al Comitetului sindical de la S.A. ”Moldovagaz”. În calitate de președinte al Comisiei de Cenzori a fost aleasă Iulia Șevcenco.

La lucrările Congresului au participat conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), președinți din cadrul centrelor sindicale național-ramurale, reprezentanți ai întreprinderilor din ramură. Delegații au audiat raportul de activitate al Consiliului General al FSCRE în vederea realizării rezoluțiilor pentru perioada anilor 2015-2020 și obiectivele Strategiei pentru anii 2015-2020, raportul de activitate al Comisiei de cenzori, raportul Comisiei de validare, au adoptat și aprobat Statutul FSCRE, au confirmat împuternicirile membrilor Consiliului General al Federației. Totodată, au fost înmânate distincții cu ocazia aniversării a 75 de ani de activitate a FSCRE.

În raportul său de activitate, Margareta Strestian, președinte al FSCRE, a punctat principalele realizări din ultimii ani cum ar fi: negocierea și semnarea Convenției colective pentru anii 2018-2021, perfecționarea sinstemului de remunerare a muncii, tarifarea corectă și echitabilă a angajaților, dezvoltarea parteneriatului social în sfera muncii, asigurarea socială și motivarea membrilor de sindicat, promovarea intereselor tinerilor salariați și a drepturilor femeilor, organizarea activităților de instruire a cadrelor și activului sindical, acordarea asistenței juridice membrilor de sindicat, securitatea și sănătatea în muncă, activitatea informațională și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu organizații sindicale internaționale. Totodată, s-a comunicat despre acțiunile de susținere a salariaților desfășurate în comun cu parterii sociali în perioada de pandemie.

Liderul sindical a subliniat că experiența anilor a demonstrat faptul că parteneriatul social a fost și rămîne cel mai favorabil mediu de identificare și realizare a intereselor sociale și economice ale salariaților, comune cu ale angajatorului. În perioada 2015-2020, drepturile salariaților, membri ai Federației, au fost apărate și promovate la nivel național, prin legislație, la nivel de ramură – prin Convenția colectiv, iar la nivel de unitate – prin Contractul colectiv de muncă.

Prezent la lucările Congresului, Petru Chiriac, vicepreședinte al CNSM, a apreciat înalt activitatea conducerii Federației. El a menționat că anul 2020 este un an de bilanț pentru mai multe centre sindicale național-ramurale, care organizează Congrese. Chiriac a subliniat realizările remarcabile obținute de FSCRE în domeniul negocierilor colective, materializate prin salarii decente în ramură și condiții bune de muncă. Vicepreședintele CNSM a menționat că în față stau mai multe provocări care au fost amplificate de pandemia de coronavirus, iar soluționarea lor poate avea loc doar prin consolidarea eforturilor partenerilor sociali.

Alexandru Șevciuc, membru al Consiliului de Administrație de la S.A. ”Moldovagaz”, a declarat că, conducerea întreprinderii este permanent în dialog cu Federația pentru a îmbunătăți condițiile de muncă, a negocia majorări de salarii, a asigura respectarea prevederilor Convenției colective pentru anii 2018-2021 și cerințele în domeniul securității și sănătății în muncă. „Suntem în faza finală de negociere a Convenției colective pentru anii 2021-2026. Vom susține în continuare bunele relații de colaborare cu sindicatele, deoarece sunt eficiente și contribuie la sporirea calității relațiilor de muncă în ramură”, a accentuat Șevciuc.

Obiectivele Programului Strategic al FSCRE pentru următorii cinci ani vizează:

1. Reprezentarea, promovarea, apărarea drepturilor și intereselor membrilor de sindicat;

2. Consolidarea dialogului social care să conducă la soluționarea problemelor cu care se confruntă salariații;

3. Garantarea democrației sindicale, libertății de acțiune și opinie a tuturor organizațiilor sindicale membre;

4. Creșterea nivelului de profesionalizare a liderilor și membrilor de sindicat;

5. Mărirea numărului membrilor de sindicat.

Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică şi Resurse Energetice din Republica Moldova este centru sindical naţional-ramural, care reuneşte pe principii benevole asociaţii sindicale şi organizaţii  sindicale primare ale salariaţilor din domeniul energeticii, industria chimică, petrochimică, farmaceutică, gaze şi alte ramuri înrudite. La data de 01.01. 2020 efectivul FSCRE constituia 6674 de membri de sindicat, inclusiv 1794 de femei și 1244 de tineri cu vîrsta de pînă la 35 de ani.  FSCRE este membru al CNSM și al “IndustriALL Global Union”.

Departamentul mass-media și relatii internaționale al CNSM