Astăzi, 27 martie, Confederația Internațională a Sindicaliștilor din domeniul Petrolier și Gaze (CISPG) și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice (FSCRE), organizează la Chișinău o conferință internațională în domeniul parteneriatului social, unde sindicaliști din spațiul Comunității Statelor Independente (CSI), cu participarea unor lideri ai centrelor sindicale național-ramurale din Republica Moldova, reprezentanți ai Guvernului, mediului de afaceri, discută despre mecanismele de eficientizare a parteneriatului social.
Potrivit lui Alexandr Korciaghin, președintele CISPG, în rândurile Confederației se găsesc sindicaliști din Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Federația Rusă, iar o dată la doi ani membrii Confederației se întrunesc în una din aceste țări pentru a analiza cele mai bune practici în domeniul activității sindicaliste. De această dată, sindicaliștii analizează cele mai bune practici în domeniul parteneriatului social.
„Această conferință este un eveniment important pentru sindicaliștii din Republica Moldova. În cadrul ei vom discuta aspecte ce țin de evoluția parteneriatului social din țările participante la conferință, modul cum sunt efectuate negocieri, colegii se vor împărtăși cu experiența pe care o au în procesul de dialog social. Ne dorim ca prin intermediul parteneriatului social să avem pace socială și să obținem soluționarea problemelor social-economice cu care se confruntă membrii de sindicat”, a precizat Margareta Strestian, președintele FSCRE.
Prezent la lucrările conferinței, Oleg Budza, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a menționat că organizarea acesteia la Chișinău este o onoare pentru sindicaliștii moldoveni. Liderul sindical a comunicat despre activitățile CNSM din ultima perioadă, în special s-a referit la lansarea campaniei ”Contractul colectiv de muncă – garanția drepturilor tale”, acțiunile în domeniul securității și sănătății în muncă, negocierile cu autoritățile și partenerii sociali.
Participanții la conferință au constatat că un sistem eficient de parteneriat social, este acel sistem unde sunt luate în considerare necesitățile tuturor părților, fapt ce duce la dezvoltarea social-economică a unei țări în ansamblu. Cei prezenți, constată că în țările membre ale CISPG activează instituții și au fost create toate condițiile pentru fortificarea parteneriatului social, atât la nivel bipartit cât și tripartit. Însă, spun participanții, este necesar de operat unele îmbunătățiri pentru a asigura o funcționalitate mai bună a parteneriatului social: sporirea eficacității procesului de negocieri, perfecționarea mecanismului și formatelor de participare a partenerilor la procesul de elaborare a politicilor social-economice, îmbunătățirea condițiilor de muncă, intensificarea conlucrării cu organizațiile internaționale.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM