Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii din regiunea de Nord a țării au fost instruiți în domeniul sănătății și securității în muncă

19.08.2015

IMG_3868

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a organizat marți, 18 august, la Bălți, o masă rotundă axată pe instruirea sindicaliștilor și partenerilor sociali din regiune în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM).

În cadrul activității, cei prezenți au pus în discuție o serie de subiecte ce se referă la îmbunătățirea condițiilor de muncă a salariaților, în conformitate cu normele naționale și prevederile internaționale în domeniul SSM.

IMG_3869

Participanții au subliniat necesitatea evaluării factorilor de risc și atestarea locurilor de muncă, acordarea sporului de compensare pentru munca în condiții nocive și examinarea medicală la angajare.

Elena Carchilan, şef al Inspectoratului Muncii al Sindicatelor (IMS), a menționat că organizarea unor astfel de activități sunt utile și a ținut să precizeze că în prezent se atestă o dezvoltare fructuoasă a dialogului social în regiune, deoarece există o conlucrare eficientă cu partenerii sociali, cu Inspectoratul de Stat al Muncii și cu Centrul de Sănătate Publică din Bălți.

IMG_3872

Masa rotundă a fost organizată de CNSM și Organizația Internațională a Muncii (OIM), cu sprijinul financiar al Guvernului Norvegiei, în cadrul proiectului cu genericul ”Instruirea sindicaliștilor privind implementarea Convențiilor OIM în domeniul SSM” și face parte dintr-un șir de activități axate pe SSM, care se vor încheia luna octombrie 2015.

Departamentul informațional al CNSM