Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii învață cum să-și dezvolte abilitățile de lider

30.05.2017

IMG_8351

Membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și conducătorii departamentelor din cadrul aparatului CNSM, au participat marți, 30 mai, la seminarul „Leadership, comunicare și cultura organizațională”, avându-l în calitate de formator pe Ștefan Popov, cercetător în științe sociale și psihologie, expert independent.

Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, „fiind în opoziție, sindicatele sunt în permanență în căutare de soluții, cum să depășească situațiile conflictuale sau chiar să le prevină. Acest seminar interactiv prezintă un interes deosebit, pentru că ne învață să identificăm, să ne asumăm propriile greșeli și să le corectăm. Un lider respectat în colectivul de muncă se bucură și de încrederea acestuia”, a menționat Budza.

Astfel, în cadrul instruirii, participanții au învățat care este imaginea unui lider care inspiră, care sunt funcțiile acestuia, cum să-și dezvolte abilitățile, relația dintre personalitatea liderului și cultura organizațională, tehnici și metode de comunicare eficiente.

Departamentul mass-media și relații internaționale