Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicaliștii solicită convocarea de urgență a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective

27.01.2016

cnsm

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere convocarea de urgență a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective (CNCNC) în vederea inițierii discuţiilor pe marginea situaţiei social-economice din ţară.

Într-o scrisoare adresată astăzi, 26 ianuarie, premierului Pavel Filip, sindicaliștii solicită asigurarea respectării principiilor parteneriatului social, prevăzute în Convenţiile Organizației Internaționale a Muncii și în legislația națională și respectarea dreptului sindicatelor de a participa la elaborarea proiectelor de programe social-economice şi de acte juridice.

Astfel, CNSM insistă ca proiectele legilor bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală să fie puse în discuţie în cadrul CNCNC până la aprobarea acestora de către Guvern.

Totodată, sindicaliștii solicită intervenţia promptă a Executivului în vederea verificării corectitudinii stabilirii preţurilor şi tarifelor la produsele petroliere și resursele energetice, contracarării şi stopării majorărilor nejustificate a preţurilor la produsele social-importante şi mărfurilor de strictă necesitate, precum şi întreprinderea unor măsuri în vederea neadmiterii degradării nivelului de trai al populaţiei prin sporirea veniturilor acesteia (salarii, pensii, indemnizaţii şi burse).

”Majorările din ultimul an s-au răsfrânt negativ asupra populaţiei, a cărei putere de cumpărare este în continuă deteriorare. Potrivit datelor statistice oficiale, în luna noiembrie 2015, salariul  mediu nominal brut a constituit 4613,4 lei, înregistrând  o creştere de doar 5,9% faţă de luna noiembrie 2014, pe când indicele preţurilor de consum pentru aceeaşi perioadă a constituit tocmai 113,5%. Situaţia este şi mai complicată în cazul categoriilor social-vulnerabile, în special a pensionarilor, care beneficiază de o pensie medie pentru limită de vârstă de 1191,83 lei, sumă ce nu acoperă nici minimul de existenţă”, se arată în scrisoarea CNSM.

Departamentul mass-media și relații internaționale