Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) insistă asupra modificării proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023 pentru lectura a II-a, prin care să fie planificate mijloace financiare suplimentare pentru acordarea sporului lunar în valoare fixă de 1300 de lei și pentru personalul din instituțiile publice care activează în regim de autogestiune financiar-economică.
Un demers în acest sens a fost expediat în adresa Parlamentului Republicii Moldova, Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, fracțiunilor parlamentare.
„Conform prevederilor proiectului Legii bugetului de stat, de sporul lunar în sumă fixă vor beneficia doar angajații din sectorul bugetar, nu și cei din cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar, superior, care activează în regim de autogestiune financiar-economică și autonomie universitară. Or, proiectul de lege nu prevede modalitatea de majorare a salariilor pentru categoria dată, salarizarea cărora este prevăzută prin Hotărârea Guvernului nr.1234/2018 privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică.”, se arată în demersul CNSM.
În conformitate cu prevederile art. 11 al proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2023, aprobat de Guvern prin Hotărârea nr. 834 din 07.12.2022, angajaților din sectorul bugetar li se stabilește sporul lunar în valoarea fixă în mărime de 1300 lei. Totodată, pentru asigurarea prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar, în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor sunt planificate 770 mil. de lei. Este de menționat că salarizarea angajaților din sectorul bugetar este reglementată prin Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. În același timp, personalul din instituțiile de învățământ profesional tehnic și cel superior este remunerat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1234/2018 privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică.
„Cu regret, constatăm că deseori prevederile acestor două acte normative nu sunt corelate în totalitate sau cu întârzieri, fapt care generează nemulțumiri în rândul salariaților din instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior. Este necesar de accentuat faptul că personalul din instituțiile menționate este lezat în drepturi, inclusiv la acordarea și altor garanții destinate sectorului bugetar, cum ar fi: compensația pentru perfecționarea profesională, plata unică cu caracter excepțional, premiul anual.”, specifică CNSM.
Foto simbol