Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), împreună cu Consiliul de Femei din cadrul CNSM, au desfășurat vineri, 3 iunie, ceremonia de premiere a copiilor talentați ai membrilor de sindicat, care au participat activ anterior la concursurile organizate de centrele sindicale național-ramurale cu prilejul marcării Zilei Internaționale a Copiilor.
La evenimentul festiv, care a avut loc în Casa Sindicatelor, a participat conducerea CNSM și a Consiliului de Femei din cadrul CNSM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, copii ai membrilor de sindicat și părinții acestora.
Potrivit lui Oleg Budza, președintele CNSM, copii talentați din Republica Moldova merită tot sprijinul pentru a fi promovați, or asemenea activități sunt binevenite deoarece stimulează și mai mult creativitatea lor.
Liuba Rotaru, președintele Consiliului de Femei din cadrul CNSM, a subliniat importanța organizării unor asemenea activități ce pun în valoare idealurile familiei și educă tânără generație în spiritul artei și culturii.
În cadrul ceremoniei, copiii au recitat poezii, au dansat și au interpretat cântece din repertoriul național și internațional. Copiii au primit diplome de participare și cadouri și la sfârșitul activității de premiere. Cu acest prilej, CNSM a oferit posibilitate copiilor să viziteze Teatrul Republican pentru Copii „Licurici” pentru a viziona un spectacol.
Mai multe imagini de la ceremonie le puteți găsi pe pagina noastră de pe Facebook aici.
Departamentul mass-media și relații internaționale