Cetățenii care aveau depuneri la ”Banca de Economii” în baza carnetelor de economii deschise în perioada sovietică își vor putea ridica banii de la ÎS „Poșta Moldovei”, iar cheltuielile aferente recepţionării cererilor pentru indexare vor fi acoperite din bugetul de stat, estimându-se să ajungă anual la circa 1 mln lei. Completările respective la Legea nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii au fost aprobate de Guvern la ultima sa ședință.
Menționăm, că anterior Ministerul Finanțelor venise cu propunerea de a pune pe seama deponenților aceste cheltuieli. Astfel, la ridicarea banilor de la „Poșta Moldovei”, beneficiarii urmau să plătească circa 0,9% din sumele indexate achitate, iar pentru colectarea cererilor pentru indexare – câte zece lei pentru o cerere.
Acest fapt a trezit nemulțumirea sindicaliștilor, care au cerut Ministerului Finanțelor, printr-o scrisoare adresată la 15 aprilie curent, ca plata sumelor indexate să fie efectuată din mijloacele bugetului de stat, inclusiv cheltuielile pentru distribuire. CNSM menționa atunci, că în cazul existenței unor constrângeri bugetare, Guvernul urmează să atragă granturi speciale pentru a-și onora aceste obligații conform legii Legii nr.1530-XV din 12 decembrie 2002 privind indexarea depunerilor bănești ale cetățenilor în Banca de Economii.
În anul 2015, beneficiari ai sumelor indexate aferente primei etape (1 leu:1 rublă sovietică, pentru prima 1000 de ruble) au fost deponenţii născuţi până în anul 1991, iar ai celei de-a doua etape (1 leu:2,5 ruble, pentru restul sumei) – cei născuţi până în anul 1934 inclusiv.
Plata sumelor indexate a început în anul 2003 prin intermediul ”Băncii de Economii”, iar până în octombrie 2015, din mijloacele bugetului de stat au fost achitate beneficiarilor de indexare circa 690 de milioane de lei
Departamentul mass-media și relații internaționale