După mai bine de doi ani de lucru asupra Proiectului de Lege pentru amendarea Codului muncii, Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 10 iunie, modificări și completări la peste 40 de articole ale documentului.
Proiectul a fost elaborat în cadrul unui Grup de lucru tripartit, format din reprezentanți ai partenerilor sociali – Guvern, Patronate, Sindicate.
Sarcina principală a Grupului de lucru a fost de a examina obiectiv toate propunerile de modificare și completare a Codului Muncii, indiferent cui aparțin propunerile și de a înainta prin compromis amendamente constructive, care ar perfecționa reglementarea raporturilor de muncă, asigurând totodată echilibru de interese între salariați și angajați prin prisma normelor dreptului internațional la care Republica Moldova este parte.
Potrivit lui Ion Preguza, șeful Departamentului juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), în procesul de elaborare a propunerilor de modificare sindicatele au urmărit cu atenție, în primul rând, neadmiterea diminuării drepturilor și intereselor de muncă ale salariaților, ale organelor sindicale, iar în al doilea rând, ca amendarea Codului muncii să se sprijine nu numai pe principiile economiei de piață, dar și pe normele dreptului internațional la care Republica Moldova este parte.
”Este important faptul că, printre cele peste 40 de articole propuse pentru amendare ale Codului muncii, partenerii sociali au susținut mai multe propuneri înaintate de sindicate”, a menționat Preguza.
Acestea se referă inclusiv la acțiunea contractului colectiv de muncă de a se răsfrânge doar asupra salariaților care au avut reprezentanții săi la negocierea și încheierea contractului dat; suspendarea contractului individual de muncă la inițiativa salariatului în caz de neachitare sau achitare parțială cel puțin două luni consecutiv a salariului sau a altor plăți obligatorii; interzicerea angajatorului să angajeze alți salariați pentru a-i înlocui pe cei ale căror contracte individuale de muncă au fost suspendate pe motivul neachitării salariului la timp.
Sindicatele au mai propus și partenerii sociali au susținut completarea Codului muncii cu un nou articol care stabilește procedura de concediere în legătură cu transferarea salariatului la o altă unitate (înaintarea demersului de către angajatorul care solicită concedierea prin transfer a salariatului; obținerea acordului scris a salariatului pentru concediere prin transfer; achitarea salariatului transferat în ziua concedierii a tuturor plăților cuvenite; dreptul salariatului de a solicita, de la noul angajator, oferta de angajare, care să cuprindă toate clauzele viitorului contract individual de muncă; interzicerea refuzului de angajare a salariatului concediat în legătură cu transferarea la o altă unitate).
Alte modificări asupra cărora au convenit partenerii sociali se referă la:
– Punerea în aplicare a convențiilor colective la nivel ramural și teritorial, nu de la data înregistrării, dar, de la data semnării lor de către părți;
– Interzicerea încheierii contractului individual de muncă pe durată determinată în scopul eschivării de la acordarea drepturilor și garanțiilor prevăzute pentru salariații angajați pe durată nedeterminată, sau în cazul în care contractul individual de muncă a fost încheiat pe o perioadă determinată, în lipsa unor temeiuri legale, acesta se va considera încheiat pe durată nedeterminată;
– Perfecționarea procedurii de demisie și de concediere pe motivul aplicării sancțiunii disciplinare;
– Completarea art. 111 din Codul muncii cu prevederi care dispun că salariații care în ziua declarată zi de odihnă încă nu se aflau în raporturi de muncă, adică nu erau angajați, sau dacă se aflau în concediu medical, în concediu de maternitate, și alte tipuri de concediu, aceștia (salariații) nu au obligația de a se prezenta la serviciu în ziua declarată zi lucrătoare;
Proiectul de Lege pentru modificarea, completarea Codului muncii, susținut de Guvern, urmează să fie prezentat Parlamentului spre adoptare.