Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatele din Moldova își propun să intensifice relațiile de colaborare cu Fundația „Friedrich-Ebert-Stiftung”

20.01.2016

IMG_7099

Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a avut miercuri, 20 ianuarie, o întrevedere de lucru cu Matthias Jobelius, reprezentantul Fundației germane „Friedrich-Ebert-Stiftung” (FES) pentru România și Republica Moldova și Ana Mihailov, coordonator al FES Moldova, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele de colaborare între cele două organizații în anul 2016.

Oleg Budza, președintele CNSM, a apreciat înalt colaborarea fructuoasă pe care o are CNSM cu FES de mai mulți ani și a menționat că datorită aportului și susținerii acordate de FES au fost implementate mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea mișcării sindicale, printre care: „Școala Sindicală din Moldova”, „Școala Sindicală a Proiectelor” și realizarea studiului ”Instanțe specializate în litigiile de muncă în Republica Moldova – necesitate și oportunitate”.

Liderul CNSM a comunicat despre necesitatea continuării colaborării, prin implementarea unor proiecte comune.

Totodată, Oleg Budza a menționat că CNSM va depune toate eforturile în ceea ce privește crearea instanțelor specializate care ar contribui la îmbunătățirea calității soluționării litigiilor de muncă și la unificarea practicii judecătorești, solicitând susținerea FES în acest sens.

La rândul său, Matthias Jobelius a subliniat importanța dezvoltării în continuare a relațiilor bilaterale, deoarece integrarea europeană a țării înseamnă și acordarea unei atenții sporite aspectelor sociale ale relațiilor de muncă, iar sindicatele au un rol important în acest proces. ”În condițiile social-economice dificile din Republica Moldova societatea are nevoie de sindicate puternice, care să fie o sursă de stabilitate și încredere pentru salariați”, a remarcat reprezentantul FES.

Părțile au abordat și alte subiecte de interes comun, precum și prioritățile de activitate ale CNSM pentru următoarea perioadă.

Departamentul mass-media și relații internaționale