Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatele din Republica Moldova, Ucraina și Georgia au adoptat o Adresare Comună privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană cu referire la politica socială, ocuparea forței de muncă și egalitatea de șanse

24.09.2019

70645405_10156886926913073_884360257604681728_o

În perioada 23-24 septembrie, la Tbilisi, Georgia, sindicatele din Republica Moldova, Ucraina și Georgia s-au întrunit în cadrul Conferinței de Nivel Înalt „Promovarea dialogului social și a drepturilor muncii prin implementarea eficientă a agendelor de asociere a trei state ale Parteneriatului Estic: Moldova, Georgia și Ucraina”, cu scopul de a analiza și discuta realizările și provocările privind promovarea și eficiența dialogului social, respectarea legislației muncii, securitatea și sănătatea în muncă prin implementarea Agendei de Asociere, având și experiența țărilor din Parteneriatul Estic în domeniul muncii.

Conferința a fost organizată de către Organizația Internațională a Muncii (OIM) în contextul proiectului DANIDA, a cărui priorități de cooperare pe perioada 2017-2021 prevede promovarea drepturilor omului și democrația, precum și fortificarea durabilă și inclusivă a creșterii economice. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a fost reprezentată de Oleg Budza, președintele CNSM, Sergiu Sainciuc, vicepreședintele CNSM, Tatiana Marian, șef al Departamentului mass-media și relații internaționale. Sindicatele din Ucraina au fost reprezentați de conducerea FPU și a KVPU. Sindicatele din Georgia a fost reprezentată de GTUC.

Pe parcursul conferinței au fost expuse rapoarte și prezentări generale a situației privind implementarea Acordurilor de Asociere din Moldova, Ucraina, Georgia, și discutate provocările și progresele în general, inspecția muncii, standardele internaționale, în domeniul relațiilor de muncă în particular. O atenție deosebită s-a oferit drepturilor muncii, legislației muncii, inspecției muncii, dialogului social, dar și provocărilor ce țin de Standardele Internaționale în Muncă din regiune în baza observațiilor OIM cu focus pe Georgia, Moldova și Ucraina. Participanții Conferinței au considerat necesar consolidarea eforturilor partenerilor sociali pentru a contribui la armonizarea celor 39 de Directive ale Uniunii Europene, alte norme juridice europene în legislația națională.

Discuții și dezbateri s-au axat inclusiv pe implementarea specifică a politicilor sociale și de muncă din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, viziunile sindicatelor privind progresele și provocările implementării Acordurilor de Asociere, eficiența mecanismelor de monitorizare ale societății civile în vederea implementării Acordului de Asociere și atingerii obiectivelor, situația privind securitatea și sănătatea în muncă, a inspecției muncii în cele trei țări, schimb de experiență și lecții învățate de sindicate prin participarea la Platformele Societății Civile, impactul liberalizării regimurilor de vize în țările semnatare a Acordurilor de Asociere asupra migrației forței de muncă și a drepturilor migranților.

Finalitatea Conferinței a cuprins expuneri privind identificarea provocărilor comune și trasarea unor acțiuni comune pentru diverse inițiative. Participanții la conferință au subliniat că protecția socială și munca decentă constituie elemente primordiale în asigurarea dezvoltării durabile și a creșterii economice inclusive. Or, creșterea economică obligatoriu trebuie să ducă la bunăstarea populației, majorării salariilor și a pensiilor, îmbunătățirii condițiilor de trai a cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Georgia.

Un rezultat semnificativ a constituit adoptarea unei Adresări Comune a sindicaliștilor din Moldova, Ucraina și Georgia, punând accentul pe cooperare și pe măsurile necesare ce trebuie luate pentru implementarea efectivă a dimensiunii sociale a Acordului de Asociere în toate cele trei țări.

Participanții Conferinței au inclus reprezentanți de la următoarele instituții:

  • Organizația Internațională a Muncii
  • Confederația Sindicatelor din Georgia
  • Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova
  • Confederația Sindicatelor din Ucraina
  • Confederația Sindicatelor Independente din Ucraina
  • Delegația UE în Georgia
  • Parlamentul Georgiei
  • Ministerul Afacerilor Externe din Georgia
  • Centrul Tehnic de Cooperare Agricolă și Rurală OIM pentru proiectul Georgia DANIDA
  • Asociația Patronilor din Georgia
  • Ambasada Ucrainei în Georgia
  • Proiectul Național DANIDA din Ucraina

Adresarea Comună în limba rusă poate fi descărcată aici, iar în limba engleză aici.

Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM