Sindicatele, Guvernul și Patronatele au ajuns la un consens, vineri, 22 noiembrie curent, în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru consultări și negocieri colective, în ceea ce privește modificarea proiectelor de Legi privind politica bugetar-fiscală și cea a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2014.
Petru Chiriac, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), a declarat că sindicatele au expus anterior toate obiecţiile adoptate la Comitetul confederal, unde au solicitat mărirea mai multor indemnizaţii sociale.
Chiriac a accentuat că sindicatele înţeleg problemele existente, dar totuşi insistă pe majorarea cu 10 mln lei a sumei alocate pentru tratamentul balneo-sanatorial al angajaţilor, care să constituie 30 mln lei.
Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a răspuns că la moment nu pot fi identificate surse suplimentare pentru majorările solicitate de CNSM, dar au fost întreprinse mai multe măsuri pentru o mai bună asigurare socială a populaţiei, cum ar fi: majorarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor; majorarea ajutoarelor sociale pentru perioada rece a anului; implementarea unui nou mecanism pentru oferirea alocaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la naştere, etc.
Oleg Budza, președintele CNSM, a accentuat că creşterea economică se datorează oamenilor muncii şi aceştia trebuie susţinuţi pentru a-şi asigura sănătatea şi tratamentul.
Tatiana Potîng, viceprim-ministru și președintele Comisiei tripartite, a menționat că sănătatea cetățenilor este importantă, dar trebuie de ținut cont și de posibilitățile bugetului de stat. Totuși, 10 milioane de lei, este posibil de alocat suplimentar pentru tratamentul balneo-sanatorial în anul 2014.
Părțile au mai convenit și asupra proiectului Convenției colective (nivel național) cu privire la eliminarea celor mai grave forme ale muncii copiilor, dar și asupra transpunerii în legislația națională a Directivelor Uniunii Europene în domeniul securității și sănătății în muncă.
În ceea ce privește proiectul de Lege privind fondul asigurărilor medicale obligatorii, sindicatele s-au expus împotriva majorării de la 3,5% la 4% a contribuţiei angajaţilor şi angajatorului pentru asigurarea medicală.
Centrul Informațional al Sindicatelor