Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), cu suportul Organizației Internaționale a Muncii (OIM), a organizat în perioada 17-18 septembrie 2019 seminarul cu genericul „Sănătatea și securitatea muncii (SSM): rolul sindicatelor în fortificarea inspecției muncii”. La această activitate au participat conducerea CNSM, inspectori de muncă ai sindicatelor, responsabili de activitatea în domeniul SSM din cadrul centrelor sindicale național ramurale.
În calitate de invitați din străinătate au fost prezenți Sergejus Glovackas, șef de sector al Biroului OIM-ACTRAV pentru activitățile lucrătorilor din Asia și Europa Centrală, Harri Taliga, expert al OIM în domeniul SSM din Estonia, Egils Baldzens, președinte al Confederației Sindicatelor Libere din Letonia.
Timp de două zile, participanții au pus în discuție principalele provocări și carențe în domeniul SSM din Republica Moldova, cele mai bune practici pentru funcționarea eficientă a Inspecției Muncii, standardele internaționale de muncă și instrumentele de supraveghere, Convențiile OIM în domeniul SSM, modele europene de mediere a conflictelor de muncă. Totodată, această activitate a fost un bun prilej pentru sindicaliștii moldoveni de a face schimb de experiență cu experții OIM privind situația din Țările baltice.
Oleg Budza, președinte al CNSM, a reiterat poziția Confederației cu privire la necesitatea dezvoltării unui sistem integrat al Inspecției Muncii care să asigure îmbunătățirea situației în domeniul SSM. “Introducerea în anul 2016 a moratoriului de stat asupra controlului la întreprinderi și transmiterea în anul 2017 de la Inspecția de Stat a Muncii la alte 10 autorități a competențelor de control privind SSM, a înrăutățit situația. Datele unui studiu publicat recent de către Fundația “Friedrich-Ebert-Stiftung” arată că numărul accidentelor de muncă a crescut semnificativ. De fiecare dată am cerut autorităților să respecte cerințele și standardele internaționale la care Republica Moldova este parte, însă vedem un regres în domeniul dat. Acest seminar este binevenit pentru specialiștii în domeniul SSM din țara noastră și sperăm că va da un nou impuls care să sporească nivelul de protecție al salariaților“, a specificat liderul sindical.
La rândul său, Mihail Hîncu, vicepreședinte al CNSM, a menționat că deși Republica Moldova a ratificat mai multe Convenții ale OIM, situația în domeniul SSM este una îngrijorătoare. “Sănătatea salariaților și activarea în condiții de maximă siguranță ar trebui să fie o prioritate pentru noi toți. Nici o sumă de bani sau careva recompense nu pot compensa pierderea sănătății la locul de muncă și este primordial să fie implementate politici de prevenție a accidentelor de muncă”, a accentuat vicepreședintele CNSM.
Sergejus Glovackas, șef de sector al Biroului OIM-ACTRAV pentru activitățile lucrătorilor din Asia și Europa Centrală, a comunicat despre poziția organizației pe care o reprezintă în privința oportunității și calității reformei controlului de stat în domeniul SSM demarate în Republica Moldova. În această privință, oficialul OIM a îndemnat partenerii sociali din Republica Moldova să contribuie la armonizarea cadrului legislativ și normativ european în domeniul SSM cu legislația moldovenească și s-a arătat deschis să ofere suport în domeniul promovării unor practici eficiente în acest domeniu fundamental.
Expertul OIM din Estonia, Harri Taliga, a menționat că în acele țări unde există neclarități în privința funcționării Inspecției Muncii, deseori o mare parte din accidentele de muncă sunt tăinuite, iar situația în domeniul sănătății ocupaționale este precară. “Din observațiile noastre am constatat că situația în domeniul SSM în Republica Moldova este problematică din perspectiva respectării normelor și cerințelor internaționale care frecvent nu sunt respectate. Este necesar să existe o structură a Inspecției Muncii cu drepturi depline, care să efectueze controale inopinate. Totodată, este important să fie create toate condițiile necesare care ar cointeresa angajatorii să asigure respectarea cerințelor în domeniul SSM”, a subliniat Harri Taliga.
În context, Egils Baldzens, președinte al Confederației Sindicatelor Libere din Letonia (LBAS), a remarcat faptul că existența unei structuri de alternativă de supraveghere în domeniul SSM, cum este Inspectoratul Muncii al Sindicatelor, este o realizare importantă a CNSM.
Participanții la seminar au identificat mai multe recomandări necesare de aplicat în cadrul întreprinderilor: existența unui Comitet în domeniul SSM; sporirea capacităților serviciilor de prevenție; instruirea periodică a salariaților; asigurarea cu echipament de protecție; organizarea unor campanii de informare; includerea chestiunilor privind SSM în Convențiile colective, contractele de muncă colective și cele individuale; alocarea unor mijloace financiare suplimentare pentru asigurarea salariaților; oferirea biletelor de tratament pentru persoanele care au avut de suferit, etc.
Datele publicate de către Inspectoratul de Stat al Muncii, arată că de la începutul anului curent până în luna august curent, la locul de muncă au avut loc 239 de accidente dintre care 33 au fost mortale, numărul victimelor accidentelor fiind de 245 persoane. De asemenea, datele oficiale mai arată că numărul cazurilor mortale la locul de muncă este în creştere în ultimii trei ani.
Departamentul mass-media și relații internaționale al CNSM