Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) este îngrijorată de faptul că au fost înregistrate mai multe cazuri de restanțe la achitarea salariilor în ramurile economiei naționale, suma totală constituind peste 108 milioane lei în anul 2013.
Petru Chiriac, vicepreședintele CNSM, a declarat marți, 18 februarie curent, în cadrul ședinței Comitetului Confederal că cele mai mari restanțe sunt în domeniul deservirii sociale și producerii de mărfuri – 12 milioane lei, silvicultură – 8 milioane lei, industria construcției de mașini și aparate și învățământul profesional de profil – 4,3 milioane lei, construcții – 4 milioane lei, ocrotirea sănătății – 500 mii lei.
”Este o situație alarmantă, de aceea vom înainta această chestiune să fie analizată la următoarea ședință a Comisiei naționale și negocieri colective, cu invitarea persoanelor responsabile din cadrul unităților economice cu datorii la retribuirea muncii”, a precizat Chiriac.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, cea mai mare pondere a restanțelor la salarii se atestă în agricultură, industria prelucrătoare și construcții. Cea mai mică pondere – se înregistrează în domeniul activităților financiare, urmate de hoteluri, restaurante și administrația publică.
Centrul Informațional al Sindicatelor