Sindicaliștii vor face parte din cele patru grupuri de lucru, formate pentru a realiza programul de activitate al noului Guvern. Despre aceasta a declarat Pavel Filip, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, în cadrul unei întrevederi cu membrii Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care a avut loc luni, 18 ianuarie.
Potrivit lui Pavel Filip, ”sindicatele sunt elementul care asigură echilibrul în societate, de aceea, părerea lor trebuie auzită și luată în considerație, fapt pentru care am decis că vor lua parte direct la elaborarea noului program de guvernare”.
”Dacă cineva vede un oponent în persoana sindicatelor, pentru mine, pe parcursul activității mele în calitate de manager al unor întreprinderi mari din țară, acestea întotdeauna au reprezentat un partener de încredere și un suport la realizarea obiectivelor stabilite. Toate problemele pot fi depășite prin dialog, iar eu mizez și în continuare pe acest parteneriat constructiv”, a adăugat Filip.
Oleg Budza, președintele CNSM, a atras atenți asupra mai multor probleme, care necesită soluționare imediată, pentru a depăși criza social-economică din țară și a asigura cetățenii cu un trai decent.
În primul rând, liderul sindical a insistat pe eficientizarea parteneriatului social prin includerea în programul de activitate al Guvernului a unui compartiment nou, dedicat promovării și dezvoltării acestuia. ”Pe parcursul ultimilor doi ani ne-am întrunit în cadrul Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective de două ori, despre ce fel de dialog social poate fi vorba? Trebuie să avem negocieri directe cu partenerii, pentru a asigura acea dezvoltare pe care ne-o dorim cu toții”, a menționat Budza.
”Rămân actuale problemele ce țin de instituirea tribunalelor muncii și implementarea tichetelor de masă, le-am abordat la fiecare întâlnire, la diferite niveluri, dar, nu știu de ce, nu găsim susținere în acest sens”, a spus Budza.
La fel, sănătatea și igiena muncii angajaților trebuie să fie o prioritate pentru guvernare. Susținerea tinerilor specialiști și a tinerelor familii prin asigurarea cu spații locative accesibile, majorarea îndemnizațiilor unice la nașterea copilului, a celor de maternitate și de îngrijire a copilului, neadmiterea majorării vârstei de pensionare și a redistribuirii cotelor asigurărilor sociale de stat între angajator și angajat – acestea trebuie să fie, în opinia sindicaliștilor, principalele preocupări ale noului Guvern.
În cadrul aceleași întruniri, membrii Comitetului Confederal și-au exprimat dezacordul privind elaborarea unui nou Cod al muncii, optând pentru modificarea acestuia și a altor acte normative în domeniul muncii, în vederea ajustării lor la cerinţele moderne ale economiei de piaţă și asigurării respectării drepturilor şi intereselor legitime ale ambelor părţi a raporturilor de muncă.
Departamentul Informațional al CNSM