Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei acordă o atenţie sporită activităţilor de instruire a membrilor săi

06.03.2013

ses620

Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei (SEŞ) a organizat miercuri, 6 martie, la Institutul Muncii din Chişinău, un seminar de instruire a membrilor de sindicat cu participarea liderilor sindicali din teritoriu.  Acțiunea a fost organizată în contextul marcării Zilei Liderului Sindical din cadrul Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei.

În cadrul seminarului, sindicaliștii au însușit noi cunoștințe în domeniul leadership-ului și managementului sindical pentru a-și dezvolta capacitățile în domeniile respective.

Dumitru Ivanov, președintele Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei, a subliniat că pentru a face față provocărilor social-economice, liderii sindicali trebuie să aibă abilități puternice în domeniul leadership-ului și să implementeze abordări manageriale inovative.

Cezara Abramihin, conferențiar universitar din cadrul Academiei de Studii Economice, moderatorul seminarului, a informat sindicaliștii despre cele mai recente tactici de leadership și i-a îndemnat să acorde o atenție deosebită aspectului de instruire permanentă în această direcție.

Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei este membru al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi întruneşte în rândurile sale peste 103 mii membri, angajaţi din sistemul de învăţământ şi alte 34 mii de membri – tineret studios. În 1997 Sindicatul a aderat la Internaţionala Educaţiei, organizaţie care reprezintă vocea a peste 38 mln pedagogi din întreaga lume.

Centrul Informaţional al Sindicatelor