Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova

Sindicatul „Servicii Pază şi Detectivi” a organizat un seminar pentru activul sindical

29.10.2014

seminar

În conformitate cu planul de activitate al Sindicatului „Servicii Pază şi Detectivi” pentru anul 2014, la data de 28 octombrie curent,  în incinta Institutului Muncii, a fost organizat seminarul republican cu genericul „Probleme actuale ale managementului sindical”.

La seminarul nominalizat au participat lideri şi activişti sindicali din cadrul centrului sindical naţional-ramural.

Scopul seminarului a fost de a contribui la formarea profesională a liderilor şi activului sindical.

Obiectivele principale ale seminarului au fost:

  • dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor activului sindical, necesare pentru un management sindical eficient;
  • formarea şi dezvoltarea abilităţilor de a elabora strategii de planificare, evaluare şi control a activităţii unui sindicat.

Deschiderea lucrărilor seminarului a fost făcută de Andrei Bodean, preşedintele Sindicatului „Servicii Pază şi Detectivi”.

Prezentarea agendei de lucru, a participanţilor, identificarea aşteptărilor și formularea obiectivelor a fost efectuată de Gheorghe Gandrabur, vicepreşedintele Sindicatului „Servicii Pază şi Detectivi”.

La seminar au fost abordate două teme actuale pentru sindicaliști: „Management sindical”, formator  Dorin Suruceanu, vicedirector al Institutului Muncii și „Rolul sindicatelor în procesul de privatizare a entităților economice din Republica Moldova”, formator  Gheorghe Gandrabur, vicepreşedintele Sindicatului „Servicii Pază şi Detectivi”.

La seminar au fost abordate și alte probleme actuale ale activităţii Sindicatului „Servicii Pază şi Detectivi”.